Marea Britanie deschide Consulat Onorific în Cluj-Napoca

Categorii: Județe, Ultimele știri

Marea Britanie deschide Consulat Onorific la Cluj-Napoca săptămâna viitoare. Directorul Camerei de Comerț Româno-Britanice de la Cluj, Sahjjad Rizvi, a confirmat pentru ziardecluj.ro că va prelua mandatul onorific.
Noul consul onorific al Marii Britanii va avea prerogative administrative și se va ocupa de dezvoltarea relațiilor de afaceri dintre cele două țări.
Potrivit sursei citate, Shajjad Rizvi a înființat British Business Group Transilvania, care a aderat recent la BRCC. Shajjad a condus și organizații profit și nonprofit. În 1996 a pus bazele Asociatiei Little People România, la Cluj-Napoca, alături de soția sa. ONG-ul oferă sprijin copiilor bolnavi de cancer si este printre cele mai active organizații de profil din România.
De asemenea, Shajjad este președintele executiv al programului de premii Duke of Edinburgh din România – liderul programelor de dezvoltare personală iniţiat de Principele Philip al Marii Britanii în 1956. Shajjad Rizvi este și membru fondator al Youth Cancer Europe, organizația europeană ce susține tinerii care au învins cancerul.

Exit mobile version