Spitalul Sf. Constantin din Brașov, afa­ceri de aproximativ 10 mil. euro

Spitalul privat Sf. Constantin din Braşov, controlat indirect de antreprenorul Mihai Miron care deţine şi reţeaua farmaceutică Ropharma, a avut anul trecut afa­ceri de 46,8 mi­lioa­ne de lei (aproximativ 10 mil. euro), mai mult cu 25% faţă de anul anterior, potrivit zf.ro.
Spitalul Sf. Constantin a fost deschis în 2011 pe o suprafaţă de 3.500 mp şi este unul dintre cei mai mari zece jucători privaţi de pe piaţa locală. Anul trecut spitalul a avut 3.826 de pacienţi pe spita­li­zare con­ti­nuă, 6.502 de spita­li­zare de zi, potrivit oficialilor compa­ni­ei.
Din 2016, au fost demarate in­ves­ti­ţiile pentru extinde­rea spi­ta­lului din Braşov într-o nouă clădire. Dez­voltarea se va face în eta­pe, o inves­ti­ţie totală de circa 17-18 mil. euro, pe un teren de trei hectare şi în clădiri preluate de antre­prenorul Mihai Miron de la compania Pantex, aflată în insolvenţă.
Spitalul are în plan înfiinţarea unei secţii noi de chirugie toracică, chirurgia can­cerului pulmonar, dar şi toracică on­colo­gică (seg­men­tectomii, lobectomii, pneu­mo­nec­to­mii, rezecţii pulmonare cu bronho­plastie şi angioplastie, rezecţii pulmonare şi de perete toracic combinate, rezecţii tu­morale complexe (tumo­rile Pancoast) utilizând tehnici clasice, video­asis­tate mi­nim in­va­zive sau mixte), potrivit oficialilor Spitalului.
Anul trecut, Mihai Miron spunea că se gândeşte să replice modelul cu spitalul din Braşov în oraşe precum Cluj sau Iaşi, dat fiind cererea mare pentru serviciile oferite.

Exit mobile version