Azi, 8 mai 2018, a avut loc semnarea unei noi tranşe de 13 contracte de finanţare cu firme din Regiunea Vest. La eveniment au participat reprezentanţii firmelor care vor primi finanţare, alături de Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 13,75 milioane euro, finanţarea nerambursabilă fiind de 5,98 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,6525 lei/euro).
Finanţarea nerambursabilă obţinută de aceste firme este acordată în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1 A. – Microîntreprinderi şi Prioritatea de investiţii 2.2 Întreprinderi mici şi mijlocii (IMM).
Firmele care vor primi finanţare activează în sectoarele: industria prelucrătoare (producţia de mobilier, fabricarea elementelor de dulgherie, fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură, fabricarea componentelor electrice), testări şi analize tehnice, în domeniul sănătăţii precum şi în domeniul hotelier. Lista cu cele 13 proiecte se găseşte ataşat.
Prin implementarea acestor proiecte vor fi construite şi modernizate spaţii de producţie/servicii şi se vor achiziţiona echipamente, inclusiv programe informatice, care vor contribui la creşterea competitivităţii economice, la dezvoltarea de noi produse sau servicii şi vor genera 32 de locuri noi de muncă.
12 din cele 13 contracte semnate astăzi, au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.2. – IMM, iar unul a fost depus în cadrul apelului de proiecte 2.1A -Microîntreprinderi.
La nivelul regiunii Vest, în cadrul POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 279 proiecte, în valoarea totală de 252,18 milioane euro, valoarea nerambursabilă fiind de 197,57 milioane euro.
– În cadrul Priorităţii de investiţii 2.1. Microîntreprinderi sunt contractate 197 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 30,07 milioane euro, reprezentând 109,11% din alocarea regională.
– În cadrul Priorităţii de investiţii 2.2. IMM sunt contractate 42 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 22,64 milioane euro, reprezentând 111,20% din alocarea regională.
Atât apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor, cât şi cel destinat IMM-urilor sunt în prezent închise.