Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a demarat un program de producţie, pentru piaţa locală, a unor produse create în laboratoarele universităţii, sub o marcă proprie.
Primul produs dintr-o serie din care vor face parte şi alte alimente, care va ajunge în magazine chiar de marţi, este un iaurt produs din lapte de la Staţiunea Didactică Experimentală din Cojocna, din cadrul USAMV, al cărui proces de fabricaţie este controlat de specialiştii universităţii.
„Gourmeticus Academicum are în vedere exploatarea şi vânzarea unor produse 100 la sută naturale, care provin de pe linia de producţie a USAMV Cluj-Napoca. Laptele provine dintr-o fermă a universităţii, amprenta de carbon în cazul acestor produse este foarte scăzută, pentru că implică chiar numai transportul laptelui de la fermă până la staţiile pilot. Este un proiect pe care noi ni-l dorim de foarte multă vreme pe piaţă, pentru ca oamenii să se bucure de acest iaurt, care va fi comercializat cu ajutorul IMM-ului pe care universitatea l-a dezvoltat şi am înţeles că preţul este de 1,5 lei, ceea ce este accesibil, pentru că excludem distribuitorii”, a explicat Dan Vodnar, prorectorul USAMV şi unul dintre coordonatorii ştiinţifici ai proiectului, potrivit Agerpres.
Produsul se vinde deja în trei magazine ale universităţii şi are, potrivit creatorilor lui, „un gust ca pe vremuri”.
În acest proiect sunt incluşi şi studenţii, care în acest fel iau parte nu doar la procesul ştiinţific şi de fabricaţie, dar înţeleg şi aspecte legate de rigorile comercializării unui produs alimentar.
„Studenţii din anii II şi III au, anual, două săptămâni de practică pe care trebuie să le facă aici, în staţiile pilot. Noi ambalăm iaurtul. De la 08,00 începe producţia şi durează până la 14,00, când se termină şi igienizarea. Iaurtul este foarte bun, are un gust dulce-acrişor, un gust aromat”, a spus George Timiş, student al USAMV.
Potrivit USAMV, Gourmeticus Academicum a apărut ca răspuns la nevoile comunităţii de a avea acces la produse sănătoase, locale şi de calitate superioară, precum şi o trasabilitate controlată.
Iaurtul este făcut din lapte crud de vacă, care este preîncălzit la 50-65 grade, omogenizat, pasteurizat la 90-95 grade timp de 20-30 minute, după care este răcit la 45-48 grade şi se însămânţează cu culturi starter de bacterii lactice. Are un conţinut de grăsime de 3% şi se distribuie în pahare de 200 de grame. Este vândut în magazinele din incinta USAMV la preţul de 1,5 lei paharul.
Citește și:
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Liderii de business ai Transilvaniei se întâlnesc la Cluj
Conferința regională Romanian Business Leaders (RBL) Cluj, cu tema: “De la viziune la acțiune. Puterea de a modela…
15 martie 2025
Vinieta albastră scindează Bistrița. Șoferii din afara orașului, suprataxați
Municipalitatea bistrițeană propune din aprilie un nou sistem de parcare, care face deosebiri între rezidenți și nonrezidenți. Intenția…
14 martie 2025
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj intră în consorțiul Ro-HydroHub
Centrul de excelență dedicat cercetării și dezvoltării tehnologiilor pe bază de hidrogen va beneficia de un buget de…
14 martie 2025
10 companii recrutează la Finance Recruitment Day
Pe 15 martie are loc ediția cu numărul 14 Finance Recruitment Day eveniment de carieră dedicat celor care…
14 martie 2025
Sălajul pune deoparte 53 de milioane de euro pentru dezvoltare
Consilierii județeni au aprobat bugetul propriu al județului și al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, pentru 2025. Bugetul…
14 martie 2025
Investiții
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Premieră județeană în chirurgia oncologică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
În data de 28 februarie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUBH), a avut loc, în…
14 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Infrastructură
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Dimex 2000 modernizează rețeaua de apă-canal din Baia Mare
Municipalitatea băimăreană a consemnat începerea lucrărilor la proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată…
13 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Bugetul anual al Clujului: 1 miliard €. “Ne trebuie de trei ori pe-atât”
4,9 miliarde de lei este propunerea de buget a municipalității clujene în 2025, dintre care 3,1 miliarde pentru…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Turism
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Cloud-ul regional al Ardealului va costa 45 milioane €
Proiectul pe fonduri europene va fi pus în mișcare începând din această vară, beneficiare fiind șase județe din…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei
Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
10 martie 2025
“Vrem zborul Cluj – Nisa înapoi!”. Apel din patru țări
Dispariția cursei aeriene dintre cele două orașe reduce afacerile regionale și turismul, dar și traficul generat de studenți,…
10 martie 2025
Răzvan Pîrjol pleacă de la conducerea SC Turism Felix SA, începând cu 1 aprilie 2025
După mai puțin de un an de când a preluat această funcție (1 mai 2024), directorul general al…
9 martie 2025
Educație
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Echipa Thermo Vault de la Universitatea Transilvania din Brașov a câștigat competiția E.ON Energy Challenge, ediția 2025
Cele șase echipe calificate în finala competiției studențești E.ON Energy Challenge, alături de mentorii lor, au avut parte…
14 martie 2025
Ministrul Educației, Daniel David, vine la Oradea STEAM Conference
Oradea STEAM Conference este un eveniment unde se dorește dezbatarea și găsirea de soluții pentru încurajarea inovației și…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Gala Elitelor Arădene, ediția a IV-a, în 15 martie la Palatul Cultural din Arad
Având ca parteneri Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad precum și reprezentanți…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Ford a livrat 34 de microbuze electrice școlare la Cluj
Microbuzele au fost achiziționate în cadrul unui proiect finanțat cu 7 milioane de euro prin Planul Național de…
11 martie 2025
Brandul Helen Doron aniversează 40 de ani de excelență în educație
Grupul educațional Helen Doron, un reper global în domeniul predării limbii engleze ca limbă străină, celebrează 40 de…
11 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
