Producătorul de mase plastice Gimplast, furnizor pentru Electrolux, Kaercher, Kod, Osram sau Ledvance, tinde spre afaceri de 10 mil. euro

Compania Gimplast, parte a grupului italian Ostan și producător de mase plastice, țintește pentru acest an afaceri de 10 milioane de euro, potrivit jurnaluldeafaceri.ro.
Compania Gimplast, cu sediul în Baia Mare, a fost înființată în anul 2003 și face parte din grupul italian Ostan, un furnizor important de servicii în sectorul materialelor plastice, al electromecanicii și al electrocasnicelor.
Divizia de injectare a grupului are ca activitate realizarea și finisarea componentelor plastice. Procesul este urmărit continuu pe parcursul tuturor fazelor de producție, de la topirea materialului plastic până la injectarea în matriță și apoi eventualul finisaj cuprinzând serigrafia, tampografia, imprimarea la cald și asamblarea.
Principalele competențe ale Gimplast Romania în cadrul grupului constau în injectarea materialelor plastice mono și bi-componente prin tehnologia air moulding cu matrițe furnizate de client, finisarea și asamblarea pieselor injectate și realizarea corpurilor de iluminat.
Potrivit sursei citate, planul de dezvoltare al Grupului Ostan prevăzut pentru următoarele luni va avea ca rezultat o mai mare prezență a grupului dincolo de granițe, în special în Europa de Est și în Asia, în timp ce în Singapore este deja activ un proiect de joint-venture pentru producția de matrițe și injectare plastică.
Partenerii de afaceri cei mai importanti ai Gimplast Romania sunt Electrolux, Kaercher, Kod, Osram și Ledvance
În prezent, compania Gimplast are 139 de angajați, din care 106 sunt femei.
Gimplast a avut anul trecut o cifră de afaceri de 8.200.000 de euro, iar pentru anul 2018 se preconizează ca aceasta să atingă valoarea de 10.000.000 de euro.

Exit mobile version