A doua parcare subterană a Sibiului, scoasă la licitație: 450 – 500 de locuri

Categorii: Județe, Ultimele știri

Administrația Sibiului a lansat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar unei parcări subterane amenajată sub Piața Cibin. Este al doilea proiect de acest gen lansat de Primărie, după cel care vizează amenajarea unei parcări subterane la Gara CFR, scrie turnulsfatului.ro.
Parcarea subterană pe care Primăria vrea să o amenajeze în Orașul de Jos va avea o suprafață de aproximativ 8.000 de mp și va fi chiar sub actuala piață agro-alimentară Sibiu.
Documentația solicitată de Primăria Sibiu prevede și proiectarea unei stații pentru mijloacele de transport în comun electrice, dotată cu puncte de încărcare lentă și rapidă. O astfel de stație a fost solicitată și prin SF-ul întocmit pentru parcarea subterană de sub Piața Gării, având în vedere proiectul unei noi linii de transport în comun, care să deservească zona centrală a orașului și pe care să circule doar vehicule cu motorizare electrică.
Primăria mai solicită ca SF-ul ce urmează a fi pregătit să prevadă și amenajarea de sisteme de supraveghere video, iluminat eco-eficient, zone verzi adiacente punctelor de acces în parcare, zece locuri de parcare pentru motociclete, dar și stație de încărcare pentru mașinile electrice.

Exit mobile version