Hunedoara: Moment bun pentru Complexul Energetic

Contractul colectiv de muncă al angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara a fost prelungit cu încă un an.
Contractul colectiv de muncă al angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a fost prelungit cu încă un an, în condiţiile în care se păstrează toate prevederile din documentul iniţial, a declarat, joi, pentru Agerpres, Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului “Muntele”, reprezentativ pe unitate.
Mai trebuie avizul Consiliului de Administraţie.
“De comun acord cu administraţia, am prelungit contractul colectiv de muncă cu un an, în aceleaşi condiţii ca şi până acum. Mai trebuie avizul Consiliului de Administraţie, cu care am discutat, şi înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara”, a explicat liderul sindical. El a estimat că toate avizele vor fi obţinute până săptămâna viitoare, când documentul ar putea fi înregistrat oficial la ITM Hunedoara. Actual contract colectiv de muncă al angajaţilor CEH expiră pe data de 7 septembrie.
Pe de altă parte, minerii din cadrul celor patru exploatări de cărbune ale CEH au reluat lucrul joi dimineaţă, ei fiind liberi doar de sărbătoarea Sf. Maria, pe 15 august. “Nu ne permitem să pierdem din producţia de cărbune. Muncim atât joi, cât şi vineri. Piaţa de energie este acum un pic mai bună, pentru că scade ponderea hidro şi revine cărbunele. Este un moment bun pentru CEH”, a arătat Câmpean. CEH este format din minele Vulcan, Lupeni, Lonea şi Livezeni şi din termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Exit mobile version