Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Vest are o noua conducere

În cadrul şedinţei Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest) au fost aleși, azi, noul președinte și noul vicepreședinte al acestui for pentru o perioadă de un an. Astfel, Călin Dobra – președintele Consiliului Județean Timiș – este noul președinte al CDR Vest, iar Mircea Flaviu Bobora – președintele Consiliului Județean Hunedoara – este noul vicepreședinte al CDR Vest



Un alt punct de pe ordinea de zi a ședinței desfășurată miercuri la Timișoara a vizat prezentarea și analizarea stadiului de implementare al Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 – program pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) îndeplinește rolul de Organism Intermediar în Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a supus atenției participanților la ședința CDR Vest rapoartele de activitate ale agenției pentru prima jumătate a anului 2018, precum și raportul de activitate al CDR Vest corespunzător aceleiași perioade.

De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței a fost inclusă o informare referitoare la intenția de organizare a unei întâlniri între autoritățile publice locale din Regiunile Vest, Nord-Vest și Centru.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este organismul regional deliberativ al Regiunii Vest.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Acest consiliu alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Aceste funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Alte două palate din Oradea, dintre care o replică a unei clădiri din Veneţia, intră în reabilitare

Articolul următor

Noua descoperire de zăcământ a Romgaz de la Caragele, pusă în exploatare în 2020-2021

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share