Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

FOTO: Familia Oltean produce 100 % “Tractoare românești” la Reghin

La aniversările România – 100 ani, IRUM – 65 ani, MAVIPROD – 25 de ani

Familia Oltean produce 100 % “Tractoare românești” la Reghin

 

65 de ani de istorie a fabricii IRUM SA. 25 de ani de istorie a grupului de firme MAVIPROD. 20 de ani de când cele două branduri și-au împletit destinul pentru revitalizarea industriei producătoare de utilaje și tractoare din România. Tripla aniversare a fost marcată printr-un eveniment festiv, în care Mircea Oltean, director general IRUM, şi Andrei Oltean, director dezvoltare, au prezentat istoria companiei şi a acţionarului majoritar –MAVIPROD – și au anunțat o lansare îndelung așteptată – a primului tractor agricol 100 % românesc. În cadrul evenimentului care s-a desfășurat vineri, 7 septembrie, cei interesaţi au putut vizita fabrica și standurile profesionale amenajate pe spațiul verde al fabricii, îngrijit la milimetru, au putut socializa la petrecerea câmpenească și s-au putut delecta cu muzica interpretată de Vlăduța Lupău și Rapsozii Maramureșului.

 

Când am ajuns în curtea fabricii IRUM SA, mi-a plăcut imediat ordinea și faptul că nimic nu părea să fie lăsat la voia întâmplării. Spațiile verzi tunse, aleile curate, halele de producție parcă proaspăt vopsite în roșul IRUM, iar mai târziu aveam să observ că și în fabrică, chiar și pe la prelucrări mecanice și în alte zone mai puțin “curate” de obicei, e ca în farmacie. Așa e tot timpul însă.

Primul moment al evenimentului aniversar a avut loc la iFOR – Centrul de Cercetare-Dezvoltare al IRUM – o conferință de presă – , moment care a fost încărcat de emoția anunțului mult așteptat al lansării primului tractor agricol 100 % românesc. Până acolo însă, a fost emoția de a cuprinde în câteva cuvinte 65 de ani, 25 de ani și 20 de ani de istorie.

“Cred că este foarte important să ne adunăm cu toții, mai ales în momente de bucurie, cum este acest ceas aniversar. Aniversăm 65 de ani de activitate pentru fabrica IRUM și, pentru asta, primul gând de mulțumire se îndreaptă spre MAVIPROD care a reușit să determine ca acest loc din Reghin să renască, loc în care să se întâmple atâtea lucruri bune pentru comunitate și pentru România. 65 de ani de activitate IRUM, 25 de ani de activitate MAVIPROD sunt mulți ani, multe zile de muncă, provocări și răscruci, dar momente ca acestea mă fac să mă uit înapoi zâmbind, parcă nu a fost chiar așa de greu, parcă a fost un vis, lucrurile petrecându-se atât de repede, fiind angrenați în tot felul de probleme și provocări, parcă nici nu am avut timp să vedem cum au trecut 25 de ani”, și-a început discursul Mircea Oltean, directorul general al IRUM SA.

 

“Cred că este foarte important să ne adunăm cu toții, mai ales în momente de bucurie, cum este acest ceas aniversar. Aniversăm 65 de ani de activitate pentru fabrica IRUM și, pentru asta, primul gând de mulțumire se îndreaptă spre MAVIPROD care a reușit să determine ca acest loc din Reghin să renască, loc în care să se întâmple atâtea lucruri bune pentru comunitate și pentru România”,

Mircea Oltean, directorul general al IRUM SA

 

Borne istorice

 

Am călătorit apoi în timp, am simțit, dimpreună cu proprietarii celor două branduri, greutatea unor decizii, bucuria reușitelor și ușoara relaxare a prezentului când afacerea este una stabilă.

Suntem în 1993. Acum 25 de ani, soții Violeta și Mircea Oltean, într-o Românie care abia se scuturase de comunism și pășea spre un viitor nu prea clar, fondau MAVIPROD. “În 1993 când împreună cu soția am hotărât să înființăm firma MAVIPROD, la vremea respectivă era o provocare, spus mai simplu nu știai de unde să o apuci, nu aveam cultură antreprenorială, dar am fost foarte hotărâți și am spus că singurul mod de a face ceva pentru această lume, să contribuim cu ceva, este clar activitatea privată”, și-a amintit Mircea Oltean.

Prima provocare a fost găsirea unei denumiri pentru viitoarea firmă.

“Acum sună foarte simplu MAVIPROD, dar la vremea respectivă, după multe transpirații, am ales acest nume care să ne reprezinte, el provine din inițialele prenumelor noastre – M – Mircea, al meu, A – Andrei, băiatul, VI – Violeta, soția”, a mărturisit directorul general IRUM SA.

Al doilea moment foarte important a fost în 1999, când familia Oltean a luat o decizie “foarte grea”, din mai multe puncte de vedere, dar, în special, aspectul financiar era aspectul dificil, după cum a punctat Mircea Oltean.

“Ce însemna că în urmă cu câțiva ani lucram în Germania pentru 7 mărci/oră și să cumperi cu 2 milioane de mărci o fabrică, niște bani pe care, de fapt, tu nu îi aveai, trebuia în primul rând să îi găsești și apoi să îi returnezi. Am reușit să rezolvăm toate problemele și provocările și am ajuns astăzi la ceea ce vedeți”, a povestit acesta.

2009 a fost un alt moment important în istoria IRUM – MAVIPROD.

“Am hotărât să ne extindem afacerile și în afara granițelor României. Cu soția de mână am plecat la Budapesta, am cumpărat un teren, am înființat o firmă, am construit o clădire și așa a luat naștere MAVIPROD Magyarország, la care suntem unicii acționari, o firmă care după aproape 10 ani, se numără deja printre firmele care au un anumit renume în Ungaria”, a subliniat Mircea Oltean.

În 2010, acționarii IRUM – MAVIPROD au hotărât să dezvolte business-ul pe zona agricolă și să producă utilaje agricole. Alături de un partener din Belarus a fost pusă în funcțiune o linie nouă de asamblare tractoare agricole.Ceea ce s-a dovedit în timp o decizie strategică foarte bună.

“Dacă lumea ne percepea ca un producător de tractoare forestiere și de utilaje forestiere, la 9 ani, deja lumea ne percepe în aceeași măsură ca un producător de utilaje agricole”, a arătat Mircea Oltean.

Însă lucrurile nu s-au oprit aici, mai ales că între timp încolțea ideea unui tractor agricol românesc, iar din 2015 a fost gândit și dezvoltat spațiul unde acest proiect să se transforme în realitate – iFOR.

 

Primul tractor agricol 100 % românesc

Iar la 100 de ani de la Marea Unire, IRUM vine în piața de profil cu un dar pentru România Centenară. Pentru că așa poate fi considerată lansarea, în cadrul INDAGRA, eveniment care se va desfășura între 31 octombrie-4 noiembrie, la București, a primului tractor 100 % românesc, marca IRUM Reghin.

“Este primul tractor agricol 100 % românesc, proiectat de echipa noastră de ingineri talentați, după 15 ani în care producția de tractoare românești a dispărut. (…) Vorbim de un proiect la care lucrăm de cel puțin 5 ani cu inginerii noștri și în acest an, an al centenarului, am reușit să îl finalizăm și să vedem roadele la atâția ani de muncă, la atâtea eforturi făcute. Noul nostru tractor agricol corespunde exigențelor unei agriculturi moderne și el va putea concura cu orice tractor produs de către producătorii din Europa sau din piața mondială. Sper să ajungem cum am reușit cu tractorul forestier să intrăm pe piețele mondiale. Ultima “ispravă” pe care am reușit-o este să livrăm două tractoare forestiere în Africa de Sud”, a anunțat directorul general IRUM SA, Mircea Oltean.

Proiectarea unui prototip și producția unui asemenea tractor poate este mai dificilă în altă parte din lume, deoarece firmele care au un produs, apelează la tot felul de furnizori. Însă o fabrică integrată cum este IRUM, cu turnătorie, forjă, prelucrări mecanice, sudură, confecții metalice, montaj, care în Occident nu prea mai există, poate fi creuzetul unor proiecte în premieră pentru România, cel puțin. O excepție de la regulă, de fapt.

Cu toate că exact cum va arăta tractorul rămâne un mister până la INDAGRA, știm că va avea peste 80 % componente românești, de la troliu la cabină etc., iar pe partea de motoare, IRUM a lucrat cu Perkins și cu Fiat. Și primul tractor va fi roșu, culoarea brandului IRUM.

“Vorbim de un tractor românesc, vorbim de o concepție românească, dar sunt anumite chestiuni la care am găsit colaboratori de top mondial cu care am lucrat și care ne-au ajutat să scoatem un produs competitiv pe piața mondială”, a subliniat Mircea Oltean.

“Dacă mă gândesc la vârsta mea în contextul acestei întâlniri, mă simt copleșit, dar, în egală măsură, mă simt și responsabil deoarece generația mea, al cărei reprezentant sunt în cadrul acestei mari familii MAVIPROD și IRUM are o responsabilitate imensă de a aduce un aport pozitiv și să ajute la dezvoltarea acestui business clădit de părinții mei. Personal sunt foarte implicat în proiectul noului tractor agricol 100 % românesc, după o pauză de 15 ani și consider că cercetarea-dezvoltarea sunt cele care pot revoluționa industria românească. Cred că, dacă vom pune accent pe cercetare și dezvoltare în viitor, putem avea un impact imens asupra a milioane de români. Este clar că în viitor accentul se va pune pe calitate și eficiență, iar în această toamnă consider că vom avea un exemplu frumos legat de aceste subiecte”, a subliniat și Andrei Oltean, director dezvoltare IRUM SA.

 

“Dacă mă gândesc la vârsta mea în contextul acestei întâlniri, mă simt copleșit, dar, în egală măsură, mă simt și responsabil deoarece generația mea, al cărei reprezentant sunt în cadrul acestei mari familii MAVIPROD și IRUM are o responsabilitate imensă de a aduce un aport pozitiv și să ajute la dezvoltarea acestui business clădit de părinții mei”,

Andrei Oltean, director dezvoltare IRUM SA

 

Producția de serie va începe cel mai devreme la începutul anului viitor, vorbim de primele 500 de bucăți care vor fi produse și care vor dispune de motoare între 85-105 CP, în prima fază. Tractoarele sunt destinate unor clienți cu așteptări medii spre înalte.

Deși va începe producția propriului tractor agricol, IRUM va continua colaborarea cu partenerul său din Belarus, în condițiile în care piețele și clienții cărora se adresează sunt diferite.

Pentru noul tractor agricol sunt deja solicitanți, va fi deschisă o listă de comenzi, și, bineînțeles, acesta va fi promovat și distribuit prin rețeaua de vânzare MAVIPROD care numără 14 puncte proprii, cu sprijinul unor distribuitori din Ungaria, dar vor fi  identificați și distribuitori noi.

Piața noului tractor este extrem de ofertantă, însă și extrem de dificilă. Necesarul mondial de tractoare agricole este de 2 milioane de unități anual, în timp ce în România e nevoie de 2 mii de unități, însă potențialul este de cel puțin 3 ori mai mare. Pentru comparație, cea a tractoarelor forestiere este de 7.000 unități/an, la nivel mondial, iar în această ecuație, IRUM rămâne un jucător important pe piață.

Aș mai sublinia că linia de producție tractoare agricole este total diferită de cea de producție tractoare forestiere, oricât de tractoare sunt ambele.

 

Soluții pentru asigurarea resursei umane și financiare

 

Forța de muncă în România, mai ales lipsa ei, pare să fie un leitmotiv care nu lipsește din lista de întrebări al oricărui eveniment de business. Însă, la IRUM, îngrijorarea e înlocuită cu soluții. Atât în zona de producție cât și în cea de proiectare, cercetare-dezvoltare, conducerea IRUM încearcă să își asigure din timp resursa umană.

“Centrul de Cercetare-Dezvoltare este un proiect pe termen lung și evident că urmărim să dezvoltăm echipa, recrutăm în permanență oameni de valoare care pot să aducă un plus atât asupra produselor noastre cât și asupra echipei”, a recunoscut Andrei Oltean, director dezvoltare IRUM.

“În primul rând am angajat copii ai celor care lucrau în anumite meserii, atunci transferul de informații, practic, acea calificare la locul de muncă a avut un drum mai scurt”, a arătat și Mircea Oltean.

IRUM a dezvoltat, de asemenea, colaborări cu toate liceele din oraș, cu universitățile, astfel încât elevii și studenții să își facă stagiile de practică în fabrică, iar atunci când absolvă, un loc de muncă în compania reghineană să reprezinte o opțiune viabilă.

O altă problemă care poate încurca planurile de dezvoltare a unei companii o reprezintă lichiditatea acesteia.

Dacă la privatizarea IRUM, familia Oltean s-a împrumutat și nu în cele mai favorabile condiții, iar o parte din investițiile din fabrică au fost dezvoltate din credite bancare, astăzi acționarii producătorului de utilaje forestiere și agricole preferă să uzeze de propriile resurse atunci când au în plan un nou proiect.

“Dacă nu vom reuși în viitor să susținem din surse proprii, așa cum se întâmplă la ora actuală, investițiile, este clar că vom găsi alte soluții și vom putea apela la o soluție de genul acesta, este clar că o listare pe bursă poate să îți aducă o finanțare suplimentară, dar atunci trebuie să stai la masă și cu cei care au investit. La această oră nu avem intenții de genul acesta, dar nu le excludem”, a subliniat Mircea Oltean.

De altfel, familia Oltean este unul dintre acționarii Bursei de Valori București cu o deținere de aproape 1,5 % din acțiunile acesteia.

 

Printre liniile tehnologice

După conferința de presă și înaintea de deschiderea evenimentului aniversar în fața câtorva sute de invitați – oficialități, parteneri – furnizori, clienți etc., doritorii au putut vizita fabrica, care ocupă o suprafață de 175.000 mp.

Ghid ne-a fost Andrei Oltean care ne-a condus prima dată în zona de asamblare tractoare agricole unde lucrează o echipă de 22 oameni. Aici, majoritatea componentelor vin din Belarus, iar la Reghin, în hala IRUM sunt asamblate. Am trecut apoi la zona de prelucrări cu comandă numerică. 50 % din piesele care vin de la turnătorie, unde sunt 35 de salariați, sunt prelucrate în zona de prelucrări cu comandă numerică. Linia tehnologică utilizată la prelucrări cu comandă numerică este de proveniență germană și japoneză.

De la prelucrări cu comandă numerică unde sunt debitate piesele cu tehnologie străină, după cum aminteam, am trecut la zona de tratament termic. Unde – surpriza este: “Am avut șansa să lucrăm cu tehnologie românească, produsă de o firmă din București”, ne spune Andrei Oltean.

Nu pot să nu am o curiozitate, și anume dacă un producător autohton, cu capital românesc, poate să resusciteze vechi companii sau să dea un imbold înființării unor firme furnizoare de către investitori români?

“Ar fi foarte bine să avem furnizori din zona noastră, însă ce văd acum în piață este că greu-greu se vor forma alte companii care să facă inginerie și producție”, mi-a răspuns Andrei Oltean.

Vizita în fabrică se încheie la hala de asamblare tractoare forestiere. Ar mai fi unele zone de văzut, însă sper să se mai ivească ocazia.

Legat de ceea ce am văzut, aș aminti că investițiile în IRUM se cifrează la 25 milioane de euro, care se traduc în rezultate precum – creșterea productivității, în unele zone chiar cu de 10 ori mai mult, eficientizarea costurilor de producție ș.a. Dacă e să îl cităm pe Andrei Oltean, compania plătește astăzi facturi mai reduse la gaze naturale și energie electrică decât atunci când IRUM a fost privatizată, deși astăzi producția e incomparabil mai mare…

Ne-am întors la iFOR, la timp pentru deschiderea evenimentului aniversar care a fost apoi urmat de o veselă și destinsă petrecere câmpenească.

 

 

 

Cetățean de onoare al Municipiului Reghin

 

 În cadrul deschiderii evenimentului aniversar, primarul municipiului Reghin, Maria Precup, i-a înmânat lui Mircea Oltean distincţia de Cetăţean de onoare al orașului. Consilierii locali au aprobat în unanimitate acordarea distincției.

“Consiliul Local Municipal Reghin, în baza HCL 387 din 5.09, într-o ședință extraordinară acordă titlul de cetățean de onoare al municipiului Reghin domnului ing. Mircea Eugen Oltean pentru rezultatele remarcabile în domeniul de activitate și pentru modul în care a reprezentat comunitatea reghineană la nivel național și internațional. Cu mult drag, cu multă admirație și niciun pic de invidie suntem alături de dvs. și vă dorim ca ceea ce ați început să conduceți cu un succes pe care îl meritați, pe care și noi îl așteptăm pentru că suntem beneficiarii a ceea ce faceți”, a fost mesajul primarului Maria Precup înainte de înmânarea distincției.

 

Istoria IRUM – MAVIPROD

 1953 – anul înființării IRUM, companie specializată în construcţii de maşini și utilaje

1969 – la IRUM sunt construite primele TAF-uri

1993 – anul înființării MAVIPROD de către familia Oltean – soții Violeta și Mircea Oltean

1999 – IRUM este privatizată, acționarul majoritari devenind MAVIPROD

2010 – primele tractoare agricole ies de pe noua linie de asamblare

2015 – inaugurarea iFOR – Centrul de Dezvoltare – Cercetare a utilajelor agricole și forestiere

2019 – Inaugurarea noului sediu MAVIPROD – 1500 mp, 14 milioane de piese pe stoc

 

Partener din 1991

“În 1991, când eram doar un licean, tatăl meu a venit și a cumpărat primul tractor articulat forestier. Nerăbdător fiind, m-am urcat la volan lui și până la poarta fabricii l-am dus eu. Și îmi aduc aminte cu mare emoție cât de mare realizare era la acea vremea. Vreau să vă mărturisesc un lucru: astăzi văd performanța realității și nu doar perfomanța realității. A depășit granițele țării. (…) Simbolul acesta – IRUM Reghin – este un factor de stabilitate a acestei zone și prin ceea ce realizează dânșii avem performanță și noi în activitatea noastră și în industria noastră”,

Octavian Iugan, partener IRUM SA

Ligia VORO

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

150 de mil. euro pentru legarea municipiului Oradea de viitoarea autostradă Transilvania

Articolul următor

INAUGURARE SHOWROOM CAAB HOME&OFFICE DESIGN

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share