Volintiru: Producţia Romgaz a crescut cu 7% în primele 9 luni şi a fost vândută integral pe piaţa internă

Categorii: Energie, Ultimele știri

Producţia de gaze a Romgaz a crescut în primele 9 luni ale acestui an cu 7%, iar aceasta a fost vândută în totalitate pe piaţa internă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.

‘Producţia a crescut la 9 luni cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, iar toată producţia a fost vândută pe piaţa internă. Romgaz a direcţionat către Iernut mai puţin de 5% din totalul producţiei, deci peste 95% a mers, repet, pe piaţa internă. În ceea ce priveşte înmagazinarea, aceasta este o prevedere legală. Obligaţia de înmagazinare are tocmai rolul de a şti că trecem iarna cu bine’, a explicat Volintiru, subliniind că Romgaz şi-a îndeplinit 100% această obligaţie, care prevedea un nivel de 385 milioane metri cubi.

Aceste precizări vin în urma afirmaţiilor directorului general al Engie, Eric Stab, care a declarat marţi, într-o conferinţă de specialitate, că cei doi producători români de gaze, Petrom şi Romgaz, au limitat cantitatea de gaze livrată pe piaţă, astfel că preţul a crescut, iar furnizorii trebuie să importe mai mult gaz din Rusia, care este şi mai scump.

Acesta a explicat că toate acestea se vor reflecta în facturile plătite de consumatorii finali, care vor trebuie majorate de Autoritatea de Reglementare (ANRE).

Exit mobile version