Au început oficial demersurile pentru metrou la Cluj

Primarul Emil Boc a anunțat că a fost trimisă documentația pentru licitația care privește realizarea studiului de prefezabilitate al proiectului metroului către SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfasurare al achizitiilor publice).

„Am trimis documentele la SEAP, SICAP. Sunt 30 de zile în care acestea urmează să fie analizate. S-ar putea să dureze chiar mai mult, am văzut că cei de la SICAP spun că nu au personal suficient și nu mai pot respecta termenele legale. După analiză, vom porni licitația pentru acest studiu de prefezabilitate”, a spus Emil Boc, în direct la Realitatea FM, citat de Ziua de Cluj.

Emil Boc a oferit zilele trecute mai multe informații despre cum va fi construit metroul.

„Metroul pe care îl pregătim să îl construim la Cluj nu este unul care să reproducă o situaţie existentă astăzi (…) Va fi şi un cost mai redus. Tot ce se face va ţine cont de evoluţia tehnologiei în materie de realizare a metroului, de aceea am avut nevoie de un consultant pentru a vedea tot ce este mai actual în lume cu privire la construcţia de la zero a unui metrou. E mai simplu să construieşti un metrou de la zero decât să îl modernizezi pe cel existent”, a spus Boc.

Exit mobile version