Proiectul de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri, lansat în dezbatere publică

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a anunţat, astăzi, că a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri. Acesta poate fi consultat pe site-ul instituţiei, la secţiunea „Transparenţă decizională”.

„Ne-am propus să creăm un mediu de afaceri competitiv, care să asigure multiplicarea investiţiilor private şi un cadru de reglementare favorabil, care să evite blocajele birocratice. Ne dorim să contribuim efectiv la crearea unei reţele europene de incubatoare de afaceri, ca prim pas spre o infrastructură digitală europeană aliniată la cele mai înalte standarde actuale în domeniu. Astfel, putem facilita coordonarea iniţiativelor şi a platformelor privind digitalizarea industriei de la nivel naţional, regional şi al Uniunii Europene, iar, în paralel, creşterea accesului business-urilor româneşti pe pieţele extracomunitare”, a declarat Ştefan Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Prin modificările aduse, antreprenorii debutanţi sunt sprijiniţi în perioada ulterioară înfiinţării unei afaceri. Principalele schimbări avute în vedere, în proiectul de Lege, se referă la: simplificarea procedurii de acordare a titlului de incubator de afaceri, prin eliminarea studiului de fezabilitate, precum şi a altor reglementări ce îngreunau procedura; modificarea perioadei de valabilitate a titlului de incubator de afaceri – de la 10 ani la perioada nedeterminată; reducerea numărului de tipuri de incubatoare de afaceri (de la 8 în legislaţia actuală, la 3, respectiv: incubator de afaceri cu portofoliu mixt, incubator academic de afaceri, incubator specific unui sector).

Totodată, se are în vedere extinderea posibilităților de finanțare a incubatoarelor de afaceri prin utilizarea oricărei surse legale de venit identificată; redefinirea unor termeni și expresii precum: incubatorul de afaceri, rezidentul incubatorului de afaceri; introducerea unor noi termeni și expresii în scopul creșterii preciziei și a coerenței reglementării, cum ar fi noțiunea de monitorizare post-accelerare; crearea cadrului legislativ în ceea ce privește acceleratoarele de afaceri şi clarificarea unor aspectele metodologice şi de interacţiune cu autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri.

Exit mobile version