Municipiul Aiud, proiecte pe fonduri europene în valoare de 61 mil. euro

Administrația unui oraș din județul Alba a depus proiecte pe fonduri europene în valoare de 61 milioane de euro.
În numai un an și jumătate administrația locală aiudeană a depus proiect după proiect pentru a obține fonduri nerambursabile în vederea creșterii calității vieții locuitorilor municipiului, potrivit ziarulunirea.ro.

Administrația locală a depus spre evaluare, selectare și finanțare un număr de 11 proiecte având ca valoare totală peste 61.000.000 de euro, adică aproape 300 de milioane de lei.

Din aceste 11 proiecte la această oră două se află în faza de implementare însumând peste 188 de milioane de lei, printre acestea numărându-se și proiectul în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, care are ca scop modernizarea drumului județean DJ 107 I: Aiud – Rîmeţ – Ponor – Geogel – Mogoș – Bucium – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu).

Administratorul public al municipiului Aiud a declarat pentru sursa citată că la această oră se așteaptă semnarea contractelor de finanțare pentru alte două proiecte depuse prin Programul Operațional Regional (POR).

Exit mobile version