Kotys, zeița tracă a furtunii, dă numele celui mai puternic supercalculator din mediul universitar din țară, cumpărat de UBB Cluj cu bani europeni

Tags:

Este cel mai mare calculator existent azi în mediul universitar din România. A fost cumpărat din fonduri europene, în baza unui program susținut de opt facultăți din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, și a primit numele zeiței trace a furtunii: Kotys, srie presshub.ro. Capacitatea sa este echivalentă cu cea a aprozimativ 1000 de calculatoare de dimensiuni medii, adică 40 de mii de miliarde de operațiuni matematice cu numere reale, pe secundă, cu care poate derula simultan 1360 de joburi simple. Sistemul este folosit în principal pentru modelarea unor situații complexe de risc legate de dezastre naturale.

E o furie neagră, zăvorâtă în patru dulapuri de metal. Sute de leduri verzi și galbene clipesc intermitent, din spatele gratiilor de fier care o închid. Se răcorește cu 24 de ventilatoare, care suflă cu puterea vântului și șuieră cu decibelii unei vijelii. O cheamă Kotys, după numele zeiței trace a furtunii, și este cel mai puternic supercalculator din mediul universitar din țară.

Capacitatea testată este de 40.000.000.000.000, adică 40 de mii de miliarde, de operațiuni matematice cu numere reale, pe secundă. Capacitatea teoretică este de 62 de mii de miliarde. „E echivalent cam cu 1000 de PC-uri medii”, rezumă unul din „îmblânzitorii” lui Kotys, administratorul de sistem Adrian Sterca, din cadrul Facultății de Matematică-Informatică a Universității „Babeș-Bolyai”, notează sursa citată.

Foto: presshub.ro, Vakarcs Loránd

Exit mobile version