Proiect susținut din fonduri europene: Brașovenii de la Medo investesc 1,3 milioane de euro într-un centru de sănătate

Compania brașoveană de servicii de sănătate Medo va investi 1,3 milioane de euro în realizarea unui centru de sănătate în Ghimbav. Proiectul companiei brașovene va fi susținut din fonduri europene, scrie bizbrasov.ro.

„Centrul de sănătate ASTRAL va fi localizat în Ghimbav și va avea un concept original ca și construcție, dar și ca servicii furnizate. Va fi un centru specializat pe recuperare psiho-motorie, în principal prin terapie ocupațională. Se va adresa atât persoanelor în activitate, cât și persoanelor vârstnice”, a declarat pentru sursa citată Radu Mitrea, proprietarul companiei brașovene.

Totodată, va fi construit și un minihotel de cinci stele pentru cazarea rezidenților. Construcția ar urma să înceapă anul viitor, centrul de sănătate urmând să fie funcțional dion 2021.

Centrul Medical Medo din Brașov este primul centru de asistență medicală la domiciliu non-stop înființat în România. Medo a fost înființat în 1995, iar investiția în sediu și aparatură se ridică la peste 1,5 milioane de euro.

Astăzi, Medo este un tot unitar și înglobează servicii de medicină de familie și consultații 24 din 24 de ore, consultații la domiciliu, analize de laborator, precum și consultații de specialitate.

Foto: medo.ro

Exit mobile version