MedLife investeşte 5 milioane de euro în Ungaria

MedLife (simbol bursier M), cel mai mare jucător din piaţa de servicii medicale private din România, va face primul pas în afara graniţelor şi este în discuţii avansate pentru achiziţia unei companii din domeniul medical din Ungaria, o investiţie de circa 5 mil. euro, spune Mihai Marcu, preşedinte executiv şi cel mai mare acţionar persoană fizică al companiei, potrivit zf.ro.

 

Tranzacţia ar însemna prima mutare în afara României a unei companii româneşti din sectorul medical privat.

„Ungaria este o piaţă mai puţin dezvoltată decât cea din România şi avem discuţii avansate cu o companie medicală de aici. Este posibil chiar în primul trimestru din acest an să se întâmple o tranzacţie. Piaţa cere aşa ceva. Nu intenţionăm să investim în afara ţării mai mult de 4-5 milioane de euro în primă fază“, a declarat  Mihai Marcu pentru ZF.

MedLife a raportat pentru primele nouă luni din 2018, cele mai recente date publice, afaceri de 579 mil. lei la nivel de grup, plus 26% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, şi un profit de 12,7 mil. lei în aceeaşi perioadă, în creştere cu 33%, notează publicația citată.

Exit mobile version