Sibiul primeşte oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 12 februarie

Regiunea Sibiu va găzdui în perioada 11 – 14 februarie 2019 a 16-a întâlnire a platformei Regiunilor Gastronomice Europene. Toate regiunile europene care au purtat acest titlu începând cu anul 2016, precum și cele care vor purta titlul până în 2021 vor lua parte la acest eveniment, în cadrul căruia Sibiului îi va fi transferat oficial titlul de Regiune Gastronomică.

Tematica întâlnirii o reprezintă conexiunea urban – rural, pentru care regiunea Sibiu a fost aleasă ca un exemplu de bună practică. Invitații vor dezbate subiecte legate de gastronomie și vor descoperi în cele patru zile câteva din exemplele de succes sibiene.

Programul delegației va include luni o vizită și demonstrație culinară la restaurantul de gheață de la Bâlea Lac, având ca temă muntele, turismul activ, gheața și focul. Marți este programată ceremonia de transfer a titlului de la regiunile gastronomice care au avut acest titlu în 2018 către cele care îl vor purta în 2019: Sibiul și Egeea de Sud. Miercuri va avea loc lansarea conceptului de gastronomie regională – bucătăria ciobănească Ceremonia de transfer a titlului va avea loc în data de 12 februarie 2019, începând cu ora 19.00, în sala de ceremonii a Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, str. Revoluției, nr 3- 5.

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană este gestionat de un Consorțiu alcătuit din: Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Exit mobile version