Premiu pentru președintele CCI Cluj, Ștefan Dimitriu

Categorii: Județe, Ultimele știri

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a acordat  diploma de excelență președintelui CCI Cluj, Ștefan Dimitriu, pentru cei peste 15 ani de implicare continuă în susţinerea activităţii Sistemului Camerelor de Comerţ din România.

Sistemul cameral din România contribuie în numele mediului privat la diplomaţia economică şi la internaţionalizarea businessului românesc.

Sistemul cameral deține cea mai amplă infrastructură de afaceri la nivel național care este pusă la dispoziția companiilor membre din toată țara.

CCIR și camerele județene promovează în discursul public temele de interes major pentru firmele din România, precum nevoia de predictibilitate a deciziilor guvernamentale, simplificarea legislației, reducerea birocrației, stimularea investițiilor și optimizarea cheltuielilor publice.

Exit mobile version