Tunel de 1,35 km pe autostrada Sibiu – Pitești. Licitație pentru un tronson de 9,8 km între Tigveni și Curtea de Argeș

CNAIR a lansat licitația Secțiunii 4 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Este vorba de 9,86 km între localitățile Tigveni și Curtea de Argeș. Costul estimat este de 2 miliarde RON fără TVA, informează Asociația Pro Infrastructura pe pagina de facebook. Lucrarea ar trebui finalizată în termen de 5 ani de la semnarea contractelor.

Câștigătorul va avea la dispoziție 16 luni doar pentru proiectare și alte 44 de execuție efectivă în teren. Garanția minimă este 5 ani.

Sectorul conține și un tunel de 1,35 km în apropierea orașului Curtea de Argeș, primul tunel forat (săpat în versant) de pe o autostradă din țara noastră.

Mai mult, tronsonul are poduri și viaducte de aproape 2,5 km lungime totală. Împreună, structurile majore ajung la 40% din traseu. Nici nodul Tigveni nu este de neglijat sau pasajele peste autostradă. Ca să se respecte rigorile legislației de mediu, se vor instala panouri fonoabsorbante pe 4 km.

Prețul estimat este de 425,5 milioane de euro și include și riscurile derivate.

 

Exit mobile version