Tren de mare viteză Budapesta-Cluj-Bucureşti. Ungaria pregătește studiul de fezabilitate

Trenul de mare viteză plănuit iniţial pentru Budapesta-Cluj ar putea să se oprească la Bucureşti. Anunțul a fost făcut de Ministrul de Externe al Ungariei Szijjarto Peter, la Târgu Mureș, care a precizat că a avut discuții în acest sens cu oficiali români.

Potrivit oficialului maghiar, trenul de mare viteză ar aduce un avantaj competitiv în Europa Centrală.

„În ceea ce priveşte trenul de mare viteză, cred că este un dezavantaj competitiv al Europei Centrale. Uitaţi-vă cât timp facem între Bucureşti şi Budapesta cu trenul. România este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai Ungariei, relaţiile dintre oameni sunt strânse, este foarte motivant să avem această linie ferată”, a precizat ministrul ungar, citat de adevarul.ro.

Oficialul maghiar a precizat că Ungaria a alocat deja 3 milioane de euro în vederea realizării studiului de fezabilitate.

„Acasă am alocat un miliard de forinţi, circa 3 milioane de euro, pentru realizarea studiului de fezabilitate şi vom face anunţul de achiziţie publică. Eu cred că realizarea studiului de fezabilitate va dura cam un an şi jumătate. O veste bună este că şi Guvernul României a decis să înceapă dezbaterile pe acest subiect. Noi dorim o dezbatere şi un dialog continuu să vedem linia de graniţă şi toţi parametri tehnici. Eu consider că şi asta ar putea fi o poveste de succes”, a mai spus Szijjarto.

Exit mobile version