Alina Nedeluș a renunțat la ținutele business, pantofii cu toc și confortul din birourile unor mari companii pentru bălegarul din sera de la Căpușu. A creat, pe bani europeni, prima seră de tomate ecologice din județul Cluj. În doar doi ani a reușit să intre în patru rețele de hipermarketuri și să livreze la nivel național.
Ați activat mulți ani într-un mare grup bancar, dar ați ajuns în agricultură.
E o provocare să lucrezi într-o bancă, eram deja angajată din facultate. În seră am ajuns fără o pregătire specifică, nu înțelegeam ce înseamnă horticultură, era ca limba chineză. Între timp am făcut studii de specialitate, masterul în științe horticole, am fost în Olanda la un curs de mediu controlat. Am ales din motive personale să mă întorc acasă. Am lucrat și în piața imobiliară, unde am cunoscut și o grămadă de lume, atunci mi-a venit ideea – că tot mă îndrăgostisem de agricultură în Franța – că se poate face așa ceva în România, mai ales pe partea de bio.
Ați absolvit Universitatea Clermont-Ferrand, ați activat și la o companie franceză profilată pe comerț de legume-fructe. Cum este agricultura acolo?
E mult mai bine pusă la punct: toți agricultorii au asigurare, există o bursă a legumelor, un preț minim pentru care nu se poate vinde. Suntem departe de agricultura din Franța. Ei au mai mult interes pentru reciprocitate, sprijinul agricultorilor. Au multe cooperative, asociații care se ajută. La ei se poate asigura recolta în condiții rezonabile. Vocea fermierilor este puternică; sunt bine organizați în asociații, totul e bine pus la punct și în detrimentul nimănui. Dacă prețul la roșii scade sub nivelul de rentabilitate, oamenii din regiune le adună pe toate, le distrug și își primesc banii ca să poată trăi liniștit. Consumatorul nu este lăsat de izbeliște, există importuri. Asociațiile, cooperativele apără interesele fermierilor, la fel se întâmplă în Olanda sau Danemarca.
La noi există o reticență pentru asociere.
Pentru ca asociația să fie o voce auzită, fermierii trebuie să se unească, indiferent că sunt din sectorul agricol sau zootehnic, să înțeleagă că doar împreună pot să devină o forță. Dacă badea Ilie are trei vaci și nu vrea să se asocieze cu badea Gheorghe pentru că are două și nu se înțeleg la prețul de livrare a laptelui, el nu va avea nici volum, nici forță să negocieze cu retailerii. Altfel negociezi la preț dacă ai cantitate. Aici devine importantă calitatea, într-o lume în care importăm produse cu pesticide sau fără gust. Suntem prea săraci ca să nu oferim produse bune.
De ce ați înființat sera la Căpușu Mare?
Fiindcă este la 35 km de Cluj-Napoca, iar acolo am găsit teren și disponibilitate din partea primăriei, acesta fiind luat în concesiune. Inițial ne-am gândit ca producția să fie vândută exclusiv aici. Proximitatea unui oraș mare este importantă: dacă ai nevoie de un instalator, că ți s-a spart o țeavă, altfel îți ajunge dacă este la 100 km. Nu ne-am închipuit că vom livra în toată țara, ci că zona poate să ne absoarbă producția de roșii bio.
Ați venit cu bani de acasă sau de la alții?
Finanțarea am realizat-o cu ajutor de la bănci și prin fonduri europene. Investiția Bio Culture este o seră de 8.000 mp suprafață cultivată și 1.000 mp clădiri anexe și birouri, fiind pe măsura 1.2.1, modernizarea exploatațiilor agricole. Primul credit de la bancă a fost de 365.000 de euro, apoi de 100.000 – pe acestea am reușit să le sting – și mai am unul de 150.000 de euro. Fondurile europene au fost folosite pentru construirea serei, licitație câștigată de o companie din Olanda. La noi încă nu există o firmă care să predea la cheie o seră de sticlă, de folie încă mai sunt.
Ce presupune o astfel de seră?
Există o fundație, o structură de oțel solidă, care să reziste la zăpadă, sticlă securizată pe acoperiș care dacă se sparge să se facă bucățele și să nu existe riscul să rănească muncitorul. Are un sistem de căldură pe 2-3 niveluri, sus este degivrare care topește zăpada, iar jos face ca solul să nu înghețe niciodată.
Cum a evoluat producția?
În primul an, 2016, nu a fost grozavă, dar anul acesta am obținut 75 de tone de roșii ecologice acreditate, certificare primită în 2018, plus certificarea GlobalGAP. În condiții eco poți să obții, la 1 ha de seră, undeva la 120 de tone. Dacă faci mai mult nu mai este eco, strici fundamentul de la care ai plecat. Mi-ar plăcea ca la anul să fac 100 de tone, pentru că la 120 de tone ar însemna să nu mai am niciun fel de problemă, ceea ce e imposibil, pentru că mai apare o musculiță, un virus. Anul acesta am folosit protecția biologică: insecte care le mănâncă pe cele dăunătoare. A început și România să fie specializată pe partea de produse de top, cu protecție biologică, bondar, o aștept și pe cea de îngrășăminte ecologice acreditate. Sunt o grămadă de persoane, de firme care ne spun că putem conta pe acestea în agricultura ecologică, dar fără să aibă documentele necesare. Iar noi suntem controlați de organismele care ne monitorizează și ne certifică.
Cât de greu se obțin aceste certificări?
Sunt mai multe organisme de certificare de agricultură ecologică. Am fost sprijiniți și de Direcția Agricolă, și de Direcția Sanitară Veterinară. Sunt o grămadă de proceduri și norme, toate presupun siguranța alimentară, iar aceasta nu se poate obține decât dacă oamenii au conștiința de a lucra curat și frumos. Regulile de igienă se reflectă în plante.
Ce îngrășăminte folosiți, cu ce le stropiți?
Îngrășământul constă în mraniță, bălegar de 2-3 ani, ideal de 4 ani, dar nu prea găsim. Acesta e dezinfectat cu substanțe acreditate bio și amestecat cu pământul din seră. La un moment dat solul poate să aibă un deficit de azot; dacă necesită hrană, cerem un produs bio cu o concentrație mai mare de azot, însă la produsele bio concentrațiile sunt micuțe față de cele chimice. Ritmul de creștere este cel natural, nu e forțarea de la o seră hidroponică, unde poți să atingi 4-500 tone/sezon.
Care este deosebirea între bio și hidroponic?
Condiția esențială a serei bio este producția în sol. Hidroponic înseamnă fie substrat de vată minerală, nucă de cocos, fie crescut în apă. Sunt și antreprenori de succes pe această nișă, care fac treabă bună. La Reghin este o seră foarte frumoasă, pe 3 ha, în Alba, Ialomița, Iași, Timiș. Hidroponic înseamnă producție mare, iar cum România importă multe roșii, e loc pentru mai mulți. Bio înseamnă starea naturală a plantei care își caută ea în pământ substanțele de care are nevoie. Are altă rezistență și alt gust. Ultimul este dat și de sămânță, iar una bună costă mult.
De unde vă procurați semințele?
În afară de băncile de gene de la Cluj și Suceava, este un institut la Buzău cu care colaborăm. Testăm soiuri de roșii tradiționale românești care să aibă gust, dar să fie și rezistente la transport. Toți cumpărăm cu ochii, de aceea trebuie să arate și bine. Pe când eram studentă, în Franța, toți își cumpărau din hipermarket roșiile cele mai pricăjite pentru că aveau gust. În acea perioadă, România încă nu era confruntată cu avalanșa de produse aduse din afară. De aici, tendința românilor de a se întoarce la produse naturale și crescute în condiții cât mai apropiate de sursa inițială, de sol. În testele pe care le facem urmărim rezistența la boli, dăunători, dar și cea în caserolă.
De ce le puneți în caserole?
Altfel te poți trezi că lângă roșiile bio, la 5 lei, ai altele, la 2 lei, care par la fel. Omul le ia pe cele bio și le marchează la cântar ca fiind la 2 lei. Roșiile Cherry sunt mai scumpe datorită gustului, dar avem și Inimă de Bou. Varianta românească, respectiv cea care arată ca o inimă, e foarte gustoasă, dar perisabilă. Cei de la Buzău au combinat Inimă de Bou cu roșiile tradiționale și au ieșit niște roșii foarte frumoase, crețe, un pic mai rezistente. Cele în varianta românească sunt în prima zi galbene, în a doua zi roșii, iar dacă le atingi, brusc se înmoaie. Trebuie să le mănânci atunci; nu rezistă la niciun fel de transport, dar au un gust puternic. Roșiile tradiționale nu vor dispărea, vor exista în agricultura de plăcere, însă cererea de semințe va fi mai mică din partea fermierilor orientați spre business.
Roșia este cea mai consumată legumă din lume. În România, oamenii știu gustul roșiei autentice, o pun în orice fel de mâncare, chiar și în salata de castraveți. Inclusiv iarna se consumă foarte mult, mai ales roșiile Cherry. Pentru noi 2018 a fost cel mai bun an din punctul de vedere al gustului de când am înființat sera.
Produceți permanent sau sezonier?
Sezonul la roșii începe în februarie. Se pot produce și iarna, dar au nevoie de lumină artificială, care le influențează gustul. Le poți da căldură, însă costurile sunt foarte mari. Aceste roșii s-ar putea să arate foarte bine vizual, dar să nu aibă gust.
Ați încercat și alte legume?
Fiind o seră ecologică și pe proiect european, trebuie să facem rotația culturilor, iar pentru perioada toamnă-iarnă am optat pentru spanac și ridichi. Încep să apară primele frunzulițe, arată destul de bine. Pentru fiecare este nevoie de certificare bio separată pe care sperăm să o primim curând.
Cum ați intrat în hipermarketuri? Mulți fermieri se plâng că sunt obstrucționați.
Sunt cerințe mari în privința calității, aici se face delimitarea între cei care vor să facă doar agricultură și cei care vor performanță. Orice legumă care ajunge la hipermarket trebuie să fie sănătoasă, să nu fie atinsă, stricată, verde. Am făcut rost de numere de telefon, am trimis e-mailuri, am ajuns la achizitorii de la București. În două zile am primit documentele de completat și într-o săptămână aveam contractul semnat. Nu am dat bani ca să intru în aceste rețele, cum și-ar închipui unii. Colaborez deja cu patru retaileri și cu niciunul dintre ei nu s-a pus problema.
Livrați acum în toată țara. Ați putea să faceți și export?
Am primit telefoane de apreciere de la consumatori din București, Constanța, Timișoara, Neamț, Vâlcea. Exportul nu ar fi greu; mai avem nevoie de o certificare suplimentară, de un control și ceva în plus la etichetare. Având deja GlobalGAP, nu ar fi diferențe majore între țările europene pe partea de produse bio.
