Cartoful rezistent la secetă, creat de Institutul Cartofului Braşov

După ani de muncă, cercetătorii de la Institutul Cartofului Braşov au obţinut câteva soiuri care dau producţie bună în zonele secetoase. Brașovia, Ervant, Castrum şi Sarmis sunt noile vedete ale cercetătorilor.

Radu Hermeziu, inginer cercetător la Institutul Cartofului Braşov: “S-au comportat foarte bine şi ameliorarea lor a durat aproximativ 10 ani. După 10 ani a urmat perioada de testare 3 ani, după care perioada de brevetare.

Soiurile noi şi rezistenţe la secetă nu sunt însă la îndemâna fermierilor, pentru că institutul nu poate produce cantităţi care să acopere toată cererea de sămânţă.

La sfârşitul anului trecut, cele mai mari creşteri de preţuri la alimente au fost la cartofi: în decembrie 2018 au crescut cu aproape 40 la sută faţă de decembrie 2017.

Mircea Costinaș, vicepreşedintele Federaţiei cultivatorilor de cartofi a declarat: “Preţul în ultima perioadă a crescut enorm pentru că s-a terminat cartoful de consum din ţară şi s-a adus de afară.”

Sursa: Stirileprotv.ro

Exit mobile version