Cinematograf cu proiecţii 3D şi planetariu la Zalău, cu finanțare asigurată de CNI

Categorii: Investiții, Județe

Un cinematograf modern, cu proiecţii 3D, dar şi cu un planetariu va fi realizat la Zalău, în cadrul unui proiect prin care se doreşte reabilitarea fostei săli ‘Scala’ din municipiu. Finanțarea este asigurată de Compania Naţională de Investiţii. Contractul a fost semnat joi, 4 aprilie.

Cinematograful va avea o sală mare, cu 245 de locuri, o sală cu 40 de locuri, cu aparatură foarte modernă, 3D şi un planetariu.
Termenul de execuţie pentru proiectul tehnic este de două luni, iar pentru execuţia efectivă a lucrării, 13 luni.
În prezent, în Sălaj nu funcţionează niciun cinematograf.

Exit mobile version