Fermierii vor beneficia de sprijin material crescut din fonduri europene

În conformitate cu decizia Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, agricultorii vor beneficia de un sprijin material crescut față de cele existente în prezent.

Se va desființa hotărârea conform căreia doar fermierii sub vârsta de 40 de ani pot benefica de primă de instalare a unei noi ferme. Pe viitor, atât fermierii sub 40 de ani, cât și cei trecuți de 40 vor putea solicita prima de instalare de până la 100.000 de euro, iar pentru demararea proiectului prezentat în cererile lor, vor avea la dispoziție șapte ani, în locul celor cinci de până acum.

Vor beneficia de noi posibilități și fermierii din sectorul apicol. Aceștia vor beneficia de o creștere a ratei de cofinanțare la 50-85%,față de cât este în prezent.

Comisia a eliminat pragul maxim de 100 de mii de euro al subvențiilor, mai exact stabilirea plafonului maxim al subvențiilor va intra, pe viitor, în competența statelor membre.

Exit mobile version