Pregătiri intense pentru Summit-ul UE de la Sibiu: Trei spitale mobile și un avion medical

Categorii: Județe, Sănătate
Tags:

În municipiul Sibiu vor fi amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD şi un avion medical, pe durata Summitului Uniunii Europene care va avea loc în data de 9 mai, a anunţat, într-o conferinţă de presă, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Cornel Benchea.

“Pentru Summit lucrurile sunt pregătite. Am avut nenumărate discuţii cu reprezentanţii Ministerului de Interne şi Ministerului de Externe. Pe lângă UPU al nostru vor fi încă trei spitale mobile, amenajate în corturi şi sperăm că în felul acesta să putem face faţă. Va fi adus personal din judeţele limitrofe, ambulanţe, deci eu zic că totul va fi pregătit şi dacă ar fi să se întâmple ceva aici, să sperăm că putem face faţă şi oricum sunt spitale de rezervă Mureşul, Clujul şi Bucureştiul, plus un avion pentru Germania pregătit pe aeroport. Deci, cam acestea sunt pe scurt pregătirile pentru Summit”, a explicat directorul celui mai mare spital public din judeţul Sibiu, Cornel Benchea, itat de Agerpres.

În prezent, cazurile medicale sunt preluate în principal de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie, dacă este vorba de minori. În unele cazuri de urgenţă medicală, pacienţii sunt transportaţi din judeţul Sibiu la alte spitale din ţară, cu elicopterul SMURD care este chemat de la Târgu Mureş.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 – 2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.

Exit mobile version