Frații Micula investesc 20 mil. euro într-un proiect rezidențial la Oradea

Categorii: Investiții, Județe
Frații Micula, Viorel și Ioan, vor demara construcţia unui complex rezidenţial de dimensiuni metropolitane în centrul municipiului Oradea, The Heritage, scrie Adevărul. Proiectul, realizat de arhitecţii bucureşteni ai firmei VP Ego Concept, prevede construirea unui bloc turn cu 19 etaje, înalt de 67 metri, încadrat de o parte de un bloc cu 16 etaje, înalt de 56 metri, iar în cealaltă parte, de un altul cu 13 etaje şi cu o înălţime de 46 metri.

 

Cele trei turnuri vor fi unite între ele de un bloc cu 10 etaje, la egalitate cu cele mai înalte blocuri din zonă şi şase blocuri cu înălţimi între 5 şi 12 etaje.  Proiectul imobiliar, evaluat la circa 20 milioane de euro, a trecut deja de faza de dezbatere publică.

 

Blocurile vor avea două niveluri de parcare subterană, spaţii comerciale, piscină interioară şi sute de apartamente cu 1,2,3, 4 camere sau Penthouse într-un ansamblu unde parterul va avea servicii exclusive: restaurante, cafenele, brand stores, librării şi localuri pentru relaxare.

Exit mobile version