Producătorii de mobilă, reuniți în Clusterul Mobilier Transilvan, ”atacă” piața statelor din afara UE

Clusterul Mobilier Transilvanian (CMT) va coordona un proiect internațional care să faciliteze producătorilor locali  intrarea pe piețele statelor din afara Uniunii Europene (UE).

“Ne-am asumat coordonarea unui proiect internațional, prin care dorim să creștem șansele producătorilor locali de mobilă de a-și desfășura activitatea comercială în țări din afara UE. Perioada de evaluare a proiectelor depuse este aprilie – iunie 2019, așa încât vom afla destul de curând dacă am avut succes cu acest proiect”, au anunțat reprezentanții Clusterului pe pagina de facebook.

Experții CMT au depus o cerere de finanțare în cadrul apelului deschis de European Cluster Excellence Programme, alături de șase parteneri: Clusterul Regional al Lemnului Pro Wood (România), Clusterul de Mobilă (Bulgaria), Cultural Innovation Competence Centre Association și Accredited Innovation Cluster (Ungaria), Centrul de Competențe (Croația), Clusterul Industria Lemnului (Slovenia).

CMT a fost înființat în 2012 cu 22 de membri fondatori, iar în prezent se apropie de 100: firme, instituții și universități – cu interese diverse în industria mobilei, de la furnizori la producători și de la distribuitori la specialiști în activități conexe, de suport pentru industrie.

Clusterul reunește membri din Regiunea Nord-Vest (Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj). Deține eticheta Gold, fiind prima entitate din România certificată astfel la nivel europen pentru excelența managementului. CMT e membru fondator al Consorțiului Clusterelor din Transilvania de Nord.

 

Sursa foto: facebook/Clusterul Mobilier Transilvan

Exit mobile version