Patru oferte pentru sala polivalentă din Turda, investiție de 55 milioane lei

La licitația anunțată de Compania Națională de Investiții, pentru proiectarea și execuția sălii polivalente din Turda, o investiție estimată la circa 55 de milioane de lei, s-au depus patru oferte, conform turdanews.net.

Acestea sunt:

  1. Dates Pack
  2. Asociere: ACI Cluj SA – Prodesign Engineering&Construction
  3. Asociere: SC Nairda Utilcom SRL – SC ASA Cons Romania SRL – SC MBS Group SRL (în reorganizare) – SC Arhon Construct SRL – Popp&Asociații SRL
  4. Asociere: Construcții Erbașu SA – Dico și Țigănaș Birou de Proiectare SRL.

Baza sportiva va avea o capacitate de 3.520 de locuri și va fi construită pe strada Stadionului, în proximitatea bazinului de înot și a stadionului municipal.

CNI a organizat licitația ce vizează atribuirea unui contract având ca obiect proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții: „Sală de sport competițională de nivel internațional, Baza sportivă Turda”, la începutul acestui an.

Exit mobile version