AgriPlanta-RomAgroTec 2019

Pentru prima dată la AgriPlanta-RomAgroTec, vizitatorii expoziţiei vor avea ocazia să participe la demonstraţii zilnice cu utilaje pentru irigat, să se informeze asupra soluţiilor inovative pentru managementul apei, să afle mai mult despre sistemele inteligente de irigare şi tehnologii performante în domeniul irigaţiilor.

În ziua  de Vineri, 17 mai, vizitatorii sunt invitaţi să participe la Forumul pentru irigaţii. Pe tot parcursul zilei, în intervalul 10:30 – 17:00, sunt pregătite o serie de evenimente care abordează tematica irigaţiilor în România şi la nivel internaţional.

 „ Dupa principiul ce nu vezi concret, reprezintă un impediment, am iniţiat acest proiect pentru conştientizarea uriaşului rol al apei pentru irigat în agricultură, care împreună cu solul reprezintă cele mai importante resurse în creşterea plantelor. Fără o analiză de oportunitate, fără administrarea apei sub un control atunci când avem cea mai mare nevoie, fără informare şi cunoaştere, fără sisteme accesibile, fără tehnologii şi soluţii pentru irigat, nu vom putea să îndeplinim cel mai important obiectiv al oricarui fermier şi anume creşterea performanţei pe suprafaţă şi astfel a unui profit durabil. – Lector Univ. Dr. Radu Antohe, Expert in dezvoltare rurala si politici agricole

Activităţile din programul Forumului pentru Irigaţii sunt realizate cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având ca parteneri: Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Călăraşi, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Bucureşti, APPR- Asociația Producătorilor de Porumb din România.

 

Evenimente din programul AgriPlanta-RomAgroTec 2019:

 Demonstraţii zilnice cu maşini agricole:

NOU 2019: Demonstraţii zilnice pentru logistica fermei şi construcţii

Zonă de expunere şi demonstraţii practice cu utilaje pentru logistica fermei şi construcţii

DLG Special:

IRIG Show:

 CAMPUS & CARIERĂ ( 17-19 mai):

Organizator: DLG InterMarketing; Parteneri: AgriBusinessJob, Fundaţia Revistei Ferma, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

ZIUA LICEELOR AGRICOLE ( Sâmbătă, 18 mai)

Organizatori: Fundaţia Revistei Ferma, DLG InterMarketing;

Parteneri: Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti – Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului

Atelierele AGRIKIDS ( 17-19 mai, orele 12:00-16:00)

Activităţi educaţionale, în scopul familiarizării copiilor cu agricultura

 

Modalităţi de acces la expoziţie:

 

AgriPlanta-RomAgroTec 2019 pune la dispoziția vizitatorilor 3 posibilități de acces în cadrul spațiului expozițional:

TE ÎNSCRII ONLINE ȘI INTRI GRATUIT

Pentru ca accesul vizitatorilor în cadrul expoziției să decurgă mult mai rapid, evitându-se astfel așteptarea la intrarea în expoziție, a fost lansată procedura de înscriere online. Vizitatorii care doresc să primească Tichetul de acces gratuit, sunt invitați să se înscrie pe site-ul evenimentului: www.agriplanta.ro. Cei care completează formularul vor primi automat tichetul de acces gratuit pe adresa de e-mail comunicată. La intrarea în expoziție, tichetul de acces ( în format tipărit sau afișat pe telefon sau tabletă) va fi scanat, iar vizitatorii vor intra la expoziție prin zona special semnalizată pentru înregistrare online.

VINO CU INVITAȚIA LA EXPOZIȚIE, TE ÎNREGISTREZI ȘI INTRI GRATUIT

Vizitatorii care au primit Invitații de Vizitare din partea organizatorului, partenerilor sau de la firmele expozante sunt rugați să prezinte invitația la intrarea în expoziție, completată integral. Invitația de vizitare este valabilă pentru 1 singură persoană, 1 intrare la expoziție și oferă acces gratuit după completarea integrală a formularului inclus pe invitaţie.

CUMPERI BILET DE INTRARE

Vizitatorii care nu s-au înscris online sau nu au invitații de vizitare achiziționează bilet de intrare de la casa de bilete din expoziției. Costul biletului de intrare este de 30 lei/zi/persoană. Elevii și studenții au acces gratuit pe întreaga perioadă a expoziției, cu condiția să prezinte carnetul de elev/student.

 

AgriPlanta-RomAgroTec 2019 organizată cu sprijnul APIMAR, LAPAR și PROAGRO, beneficiază la această ediţie de următoarele partneriate: Partener Oficial – EuroChem, Partener – BNP Paribas Leasing Solution, Parteneri Tehnici : Asociația Producătorilor de Pormb din România- APPR, CASE Agriculture prin Titan Machinery, Direcția pentru Agricultură a Județului Călărași, Güttler, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, În colaborare cu: Consiliul Județean Călărași și Primăria Fundulea.

Exit mobile version