ROMBAT s-a alăturat organizației AMERIGO INTERNATIONAL, cu business pe 5 continente

Categorii: Industrie, Județe, Slider

ROMBAT s-a alăturat din acest an organizației Amerigo International și a participat, în aprilie, în Franța, la prima convenție a acesteia.

Amerigo International este practic o companie dezvoltată de Automotor France, unul dintre cei mai mari distribuitori de piese și componente auto la nivel mondial. În strategia sa de expansiune, Automotor France a creat Amerigo International, o companie-rețea, cu activități și membri pe cinci continente. Obiectivul principal al acesteia este dezvoltarea membrilor ei, în special cei din țările emergente, la nivel comercial.

În perioada 18-20 aprilie 2019, Amerigo International a organizat cu success, în Chantilly (Franța), prima sa convenție, care a reunit 22 de companii din domeniul automotive. Acestea vor deveni în curând acționari ai Amerigo International, care, la același eveniment, și-a stabilit și forurile de conducere.

Din acest an, Rombat SA devine partener cu Amerigo International. “Ne încântă acest parteneriat, prin care, sperăm noi, să ne întregim strategia de dezvoltare și prezența pe cât mai multe piețe internaționale” arată, conducerea companiei bistrițene.

Exit mobile version