Hunedoara: 21,8 milioane de lei pentru întreţinerea şi repararea drumurilor, inclusiv cel spre Sarmizegetusa Regia

Categorii: Județe

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a alocat, în acest an, peste 21,8 milioane de lei pentru întreţinerea şi repararea drumurilor judeţene, suma fiind ”substanţial” mai mare decât bugetul de anul trecut, pentru 40% din lucrările necesare fiind lansate deja comenzi, potrivit datelor instituţiei publice.

“Sistemul rutier rămâne o prioritate majoră a Consiliului Judeţean. Am alocat pentru întreţinerea drumurilor judeţene 21,8 milioane lei, anul acesta, substanţial mai mult decât anul trecut”, a declarat, joi, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, citat de Agerpres.

Până în prezent, în cele cinci zone delimitate în judeţul Hunedoara – Brad, Orăştie, Deva, Haţeg – Hunedoara şi Valea Jiului – au fost comandate lucrări de plombare în suprafaţă de peste 24.300 mp şi turnarea de covoare asfaltice pe aproape 21 de kilometri.

În ceea ce priveşte investiţiile, în acest an s-a pus accent pe refacerea drumului care duce de la Orăştie la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, în paralel cu o consolidare a versantului care mărgineşte această cale de acces.

De asemenea, se va încheia proiectul de reabilitare a drumului care face legătura între Cabana Rusu şi staţiunea Parâng, o lucrare în valoare de 22 milioane euro, finanţată prin PNDL II.

CJ Hunedoara mai are în pregătire documentaţiile necesare pentru refacerea a zece drumuri turistice în zona Ţării Haţegului, cu un total de 167 de kilometri, lucrări pentru care se estimează că va fi nevoie de fonduri în sumă de 195 milioane lei.

Exit mobile version