Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Seminar 3 “Apiterapie altfel” – Performanță și dinamism prin hrana albinelor

Școala de Sănătate Melidava organiează, în 22 iunie, la București, cel de-al treilea seminar, care se va desfășura ca de obicei într-o manieră interactivă și instructivă, presărat cu gusturi apicole, într-o învățătură ALTFEL decât cea obișnuită, despre:



  1. Polen – recolta proteică de la flori
  2. Păstură – hrana proteică a albinelor
  3. Miere – hrana energizantă a albinelor

“ALTFEL pentru că ne axăm abordarea pe practică, pentru că cercetăm în viața stupului de ce apicolele sînt grandios de benefice, pentru că vorbim din experiența personală ci nu din lecturi, pentru că ne place să vă surprindem cu lucruri folositoare pentru fiecare zi, pentru că discutăm cu toții subiectele care vă interesează, ci nu doar unul singur vorbește iar ceilalți ascultă cuminți, încât la încheiere veți știi cum să le folosiți pentru sănătate, dinamism, frumusețe”, arată organizatorii.

 

Lectorul seminarului va fi dr. Cristina Aoșan, formator api-fito-aroma-terapie, membru în Comisia de Apiterapie a Apimondia, membru în comisia de medicină alternativă a Ministerului Sănătății https://www.melidava.ro/concepere-si-relatii-publice

Temele de discuție sunt: câtă vitalitate se cuprinde într-un grăuncior de polen?, utilitate în viața de zi cu zi, pentru întreținerea sănătății, imunității, tinereții, polenul și păstura: surse de înaltă valoare de proteine, vitamine, enzime și coenzime, antioxidanți, minerale, oligoelemente, informație vitală, – polenul crud – probiotic vegetal, cum polenul devine păstură în stup, mierea – energie concentrată, în uz intern și extern, performanțele albinelor grație hranei superioare, mierea extern – cicatrizant, terapia rănilor adânci, utilitate cosmetică a produselor și aplicații în patologii.

Participanții vor proba practic, produsele apicole din tematică, crude neprelucrate, în mai multe variante, cât și preparate cu ele – picături cu miere în ochi, masajul cu miere – combinație cu Elixirele stupului;  utilizare ca detoxifiant, cosmetic, în patologii.

Program seminarului care se va desfășura la Club 99, Bd. Dacia 99 (vis-a-vis de Piața Spania) este următorul:

– 08.45 – 09.00 Honey-tea welcome

– 09.00 – 11.00  Partea 1

– 11.00 – 11.30 Honey-tea break

– 11.30 – 13.30  Partea 2

– 13.30 prânzul cu preparate chinezesti dăruit de Wu Xing Mâncare chinezească

Organizatorii le mulțumesc pentru generozitate sponsorilor, Wu Xing – Mâncare chinezească  și Club 99 .

Înscrierile se fac la  cristina.aosan@gmail.com   Veți primi o factură, în baza căreia achitați în contul indicat.

 

[1]Link site  https://www.wuxing.ro/

[2]Link site  https://www.99club.ro/





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

ANAF atenționează: posibile fraude prin sms

Articolul următor

Ce evaluare li se potrivește pacienților cu dureri în zona toracică. Studiu cu finanțare europeană

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share