Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” și-a desemnat concurenții

Tags:

Preselecția celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” a avut loc la Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia. Anul acesta, peste 70 de interpreți amatori ai folclorului muzical din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani, s-au înscris la una dintre cele două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști. În urma preselecției, conform Regulamentului, 36 de tineri interpreți au fost selectați pentru a participa în concurs, dintre care 3 sunt din afara țării.

 

Lista concurenților care vor urca pe scena festivalului în toamnă poate fi consultată aici.

În perioada 4-8 septembrie 2019, la Alba Iulia și Jidvei, se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”. Inițiat în anul 2001 de conducerea companiei Jidvei, acest eveniment s-a impus de-a lungul timpului printre evenimentele de profil de la nivel național, contribuind la promovarea valorilor culturii tradiționale transmise din generație în generație. Prilej de sărbătoare, de bucurie și cânt, ediția de anul acesta va aduce pe scena Festivalului artiști îndrăgiți, alături de tineri interpreți talentați, dornici să se afirme și să ducă mai departe cântecul și portul românesc.

Concursul va cuprinde, la fel ca în anii precedenți, două secțiuni: „soliști vocali” și „soliști instrumentiști”, fiind deschis interpreților amatori ai folclorului muzical din întreaga țară. Din dorința de a continua demersurile inițiate în cadrul ediției de anul trecut, prilejuite de celebrarea împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, și anume de a impulsiona și sprijini păstrarea tradițiilor, cântecului și graiului românesc și în comunitățile de români din afara țării (Voivodina, Valea Timocului – Serbia, Valea Timocului – Bulgaria, Cernăuți, Ținutul Herța și Transcarpatia – Ucraina, Republica Moldova și Kazahstan), și anul acesta, soliști vocali și instrumentiști amatori din aceste comunități, având vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani, au putut participa la preselecție conform cerințelor și criteriilor stabilite în Regulamentul Festivalului.

Exit mobile version