HMS, Irum, Timflow – premiate pentru Produsul Anului, la Forest România

După deschiderea oficială a ediției 2019 a Forest România a urmat premierea celor trei câștigători ai Produsului Anului.

 

În competiția care premiază inovațiile ce servesc drept model în domeniul forestier s-au înscris 11 companii, cu următoarele produse sau aplicații: ALSER FOREST: Forwarder Komatsu 855, DRONE-ZONE:  Drona DZ6 – FLIR, ELMAS: Aplicația TimberMatic Maps, FORDAQ INTERNATIONAL: Aplicație cubare cherestea Tally Expres, HEINEN ȘI HOPMAN: Combustibil Alchilat ASPEN2, HSM: Forwarder 208F 14to HVT, IRUM: Tractor Articulat Forestier românesc,  TAF 2012 SB, MECOMAG: Tocător de resturi vegetale cu șasiu autopropulsat pe senile Green Climber LV500, MDB, METAMOB: Pânză panglică pentru debitat bușteni MetaForce, SP STROIA PRODUCT:  Linia de tăiere-despicare lemn de foc de la Posch- SpaltFix S-415 Vario și TIMFLOW: Sistemul integrat Timflow Woodtracking.

Comisia formată din experți neutri a evaluat cele 11 produse, care trebuiau să întrunească următoarele criterii: importanță practică, impactul asupra activității firmei și asupra forței de muncă, efectele asupra mediului și asupra consumului de energie, și au apreciat că Produsul anului 2019 sunt cele înscrise în competiție de companiile HMS, Irum și Timflow.

Fiecare câștigător a primit o diplomă, iar din partea Romsilva un voucher de cazare.

Forest România se desfășoară în perioada 5-7 septembrie 2019 în localitatea Zizin, comuna Tărlungeni, județul Brașov, în organizarea DLG Marketing.

Vom reveni.

Ligia VORO

Exit mobile version