33% din lucrările la zidurile Cetății Oradea, efectuate

Lucrările de reabilitare, restaurare și refuncționalizare a zidurilor Cetății Oradea sunt în curs de execuție, aproximativ 33% din lucrări fiind efectuate. Lucrările se realizează  în cadrul proiectului „Reabilitarea, restaurarea și refuncționalizarea zidurilor Cetății Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic  Cetatea Oradea –  Centru multicultural și multiconfesional european- Etapa III.  Consolidarea și restaurarea zidurilor Bastioanelor Ciunt și Bethlen respectiv a curtinei nordice și vestice “.

 

Proiectul este finanțat în  cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, apelul de proiecte POR/2018/5/5.1/7 regiuni/proiecte nefinalizate.

Pentru execuția lucrărilor cuprinse în acest proiect, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 276736/11.07.2018. cu ASOCIEREA  SC DRUM ASFALT SRL & SC TRAMECO SA & SC LEMACONS SRL. Valoarea contractului de execuție, actualizată, este de 9.627.871,69 lei fără TVA. Termenul pentru execuția lucrărilor este de 30 de luni.

Până la această dată au fost decontate lucrări în proporție de 25,80%.

Sursa foto: www.oradea.ro

Exit mobile version