Expediție științifică în Caucaz sub egida Centenarului UBB și a Facultății de Geografie

Expediția științifică a Facultății de Geografie din Cluj-Napoca în Caucaz s-a încheiat cu succes. Echipa alcătuită din patru cadre didactice, doi cercetători și un doctorand au investigat impactul încălzirii globale asupra ghețarilor din regiunea Svaneti din Georgia.

Alături de colegi din Georgia și Canada au fost făcute investigații complexe asupra mediului glaciar în zona de ablație a ghețarilor Chaladi, Ushba și Shkara. Rezultatele științifice așteptate vor oferi o imagine mai clară, în context regional, a retragerii accelerate a ghețarilor din regiune. Acest aspect a fost pus în evidență în publicațiile științifice de impact prilejuite de expediția din 2009.

Prima prezentare a expediției se va face în plenul conferinței științifice aniversară dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la întemeierea școlii geografice clujene din perioada 3 – 6 octombrie 2019 la Facultatea de Geografie din Cluj. Vor fi prezentate munca de teren, iar prin intermediul imaginilor, experiența călătoriilor așa cum au fost ele trăite de membrii expediției.

Exit mobile version