Complexul sportiv la Pădurea Neagră prinde viață

Tags:

Luni, 14 octombrie 2019, la sediul Consiliului Județean Bihor, conducerea Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor) a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru realizarea Complexului sportiv Pădurea Neagră.

 

Asocierea SC Da Vinci Construct&Proiect SRL (lider asociere) – SC Timovladian Aqua Parc SRL (asociat) și SC Term SRL (asociat) va avea la dispoziție 15 luni pentru predarea investiției, din care trei luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, conform graficului de realizare a lucrărilor.

FOTO: AMD BIHOR

Valoarea totală a investiției se ridică la 6.069.387,92 lei (TVA inclus), finanțarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Bihor.

Acest proiect de revitalizare a stațiunii Pădurea Neagră a fost, încă de la început o provocare pentru agenția noastră. Zona este una dintre cele mai impresionante din județul Bihor și mă bucur că prin intermediul acestui complex sportiv se vor putea organiza activități sportive și competiționale la nivel profesionist, precum și activități socio-culturale și de agrement pentru publicul larg, a declarat Vitalyos Barna, director executiv ADD Bihor.

FOTO: AMD BIHOR

Complex multifucțional

Complexul va cuprinde un teren de sport multifuncțional cu dimensiunea de 20 x 40 metri pentru minifotbal, baschet, tenis, handbal și un teren cu dimensiunea de 60 x 90 metri. De asemenea, în cadrul complexului va funcționa o pensiune în regim parter + etaj + mansardă (P+E+M). La parter vor fi amenajate o cameră de cazare pentru persoane cu dizabilități, spații tehnice, bucătărie, sufragerie, recepție, iar la etaj și mansardă vor funcționa 21 de camere cu 2 și 3 paturi și grupuri sanitare proprii.
Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor are printre membrii ondatori Consiliul Județean Bihor și cele 9 orașe și municipii din udețul Bihor. Ea își propune să sprijine dezvoltarea economico-socială a județului Bihor și a unităților administrativ – teritoriale, respectând principiile dezvoltării durabile.

Exit mobile version