Autostrada Sebeș – Turda, blocată în instanță

O familie afectată de lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda (A10) a obținut în instanță o ordonanță președințială de întrerupere temporară a șantierului.

Lucrările la A10, în zona Oarda, sunt blocate până când antreprenorii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vor asigura montarea panourilor fonoabsorbante si îndeplinirea masurilor pentru izolarea fonică a imobilului în care locuiește familia Lăncrănjan, conform Unirea.

În urmă cu câțiva ani, autoritățile au decis să exproprieze 850 mp din terenul familiei Lăncrănjan, fără însă a-i anunța pe proprietari și fără să fie incluși pe vreo listă pentru a beneficia de despăgubiri  financiare. Astfel, s-a ajuns la situația ca jumătate din casă să fie în extravilan, iar cealaltă, în intravilan. În final, locuința familiei Lăncrănjan va fi la doar 50 m de axul autostrăzii.

Chiar lângă casa familiei din localitatea Oarda de Sus va fi construit un pod care va supratraversa o vale și o stradă astfel încât, la finalul, lucrărilor locuința va rămâne undeva sub pod, la câțiva metri de piloni.

“Sentința Tribunalului Alba hotărăște încetarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al A10, lotul 1, în zona imobilului proprietatea reclamanţilor, lucrările desfășurându-se în continuare pe restul șantierului. Imobilul menționat nu este pe culoarul de expropriere, iar proiectul construcției acestui lot de autostradă nu a fost modificat din cauza imobilului respectiv.

CNAIR a solicitat în repetate rânduri antreprenorului să efectueze măsurători ale zgomotului și să monteze în regim de urgență panouri fonoabsorbante omologate, astfel încât nivelul zgomotului în zona afectată să fie redus până la limitele admise conform acordului de mediu. Cerințele de mediu sunt parte integrantă din obligațiile contractuale ale antreprenorului.

Având în vedere că măsurile de remediere a acestei probleme sunt în sarcina constructorului, automat și eventualele daune stabilite de instanțele judecătorești vor fi suportate tot de către acesta și nu de către CNAIR. Compania solicită inginerului și antreprenorului să prezinte urgent un raport cu situația exactă din teren în acest punct, cu măsurile întreprinse până în acest moment, precum și cu cele ce urmează a fi efectuate până la remedierea situației”, a transmis CNAIR.

Asociația Pro Infrastructură făcea observații și asupra lotului 2 al A10, în sensul că statul avea întârzieri la plata furnizorilor și subcontractorilor. „După cinci ani de la semnarea contractului, timp în care constructorul mai mult a stat , a venit rândul CNAIR să pună bețe în roate mobilizării timide de la începutul lui 2019. Banii inconstanți, schimbările de strategie și incompetența cronică din Ministerul Transporturilor și CNAIR ne arată din nou și din nou cum execuția proiectelor de infrastructură durează 6-7-10 ani în loc de 2-3”.

Autostrada Sebeş – Turda va avea 70 km şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul lot se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul doi are o lungime de 24,3 km şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. Loturile 3 şi 4 au fost dechise circulaţiei în 2018, iar 1 și 2 ar trebuie finalizate până la finele lui 2019.

Valoarea lucrărilor, fără taxa pe valoarea adăugată, este de 541 de milioane de de lei pentru lotul 1, de 549 de milioane pentru lotul 2, de 420 de milioane pentru lotul 3, de 470 de milioane pentru lotul 4, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi de la bugetul de stat, 15%.

Exit mobile version