Asociaţia Română a Băncilor: „Intermedierea financiară, în România, este cea mai mică din Europa”

bankingnews.ro

Intermedierea financiară, în România, este cea mai mică din Europa, cu un procentaj de 26% în prezent, faţă de 40% în 2009, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), citat de Agerpres

„În România, apropo de intermedierea financiară, în 2009 aveam 40% creditare supra Produs Intern Brut, astăzi avem 26%. Ne întrebăm care a fost evoluţia şi cum putem să întoarcem acest unghi de evoluţie. În acelaşi timp, trebuie să vedem că, în România, intermedierea financiară este cea mai mică din Europa şi atunci prinde o conotaţie cu totul specifică a concentrării versus grad de acoperire cu creditarea Produs Intern Brut. Sunt nuanţe foarte delicate, dar foarte importante şi care pot schimba decizia. De asemenea, în contextul general putem vedea că, din 2014 şi până în prezent, băncile au fost nevoite să se confrunte cu 50 de legi pe care, într-o măsură sau alta, a trebuit să le combată. Eu însumi sunt un om care merg în Parlament cam de 60 de ori pe an… Cred că suntem singura asociaţie din România care a făcut, de exemplu, un ghid de concurenţă, pe care l-am trimis şi băncilor, ce au trebuit să-şi asume implementarea acestuia. Educaţia financiară are un rol direct de concurenţă”, a explicat reprezentantul ARB.

Foto: bankingnews.ro

Exit mobile version