Cinci antreprenori români, invitați să își deschidă business în SUA

Smart Start USA (SSU) a lansat la Cluj pachetul ,,Misiunea economică 2020” din Statele Unite ale Americii prin decernarea primelor cinci burse din programul pentru deschiderea unei afaceri pe teritoriul acestei țări.

În cadrul evenimentului, antreprenorii români au aflat detalii referitoare la misiunea economică care va fi organizată în primul trimestru al anului 2020, precum și pachetul de servicii oferit de către Smart Start USA.

“Misiunea economică reprezintă o oportunitate unică de a cunoaște atât oficialități din rândul autorităților locale și federale din SUA, cât și oameni de business din diferite domenii de activitate. Evenimentele din cadrul misiunii conduc la familiarizarea antreprenorilor români cu mediul de afaceri din Statele Unite”, a menționat Ilan Laufer – inițiatorul și coordonatorul programului.

Cele cinci burse Smart Start USA au fost decernate celor mai bune idei de afaceri înscrise în concurs. Câștigătorii vor face parte delegația antreprenorilor români care vor participa la misiunea economică din primul trimestru al anului 2020, unde vor beneficia de un proces de incubare oferit de Smart Start USA.

Câștigătorii burselor

– Călin Barbul, condator BAR Microsystems
– Ionel Popa, managing Partner WindOne
– Felix Istrate, fondator FIM Management Group
– Sorin Hagiescu, fondator Aqua Air Fresh
– Mircea Manolescu, consultant, autor, conceptuator iSentinel

Programul SSU susține cele mai bune idei de afaceri și le oferă șansa de a se internaționaliza. Antreprenorii români au aflat la Cluj detalii referitoare la misiunea economică ce va fi organizată în primul trimestru al anului viitor și la serviciile oferite de către SSU.

Misiunea economică reprezintă o șansă pentru orice investitor, atât pentru a se familiariza cu mediul de afaceri american, cât și pentru a-și iniția sau dezvolta afacerea în SUA. Unul dintre cele mai importante beneficii facilitate prin intermediul misiunii îl reprezintă accesul la finanțare și elemente de ordin operațional, imposibil de realizat fără îndrumare și fără prezență fizică în SUA.

Exit mobile version