Autostrada A3 a ajuns la graniţă. Se poate circula pe A3 între Biharea şi Borş

Potrivit informaţiilor Selina – Trameco, a fost asfaltat tot tronsonul de autostradă cuprins între granița cu Ungaria și intersecția cu DN 19 Oradea – Satu Mare, lângă Biharia. Patronul Selina, Beniamin Rus, spune că şi-a ţinut promisiunea de a asfalta acest tronson până la sfârşitul anului.

Ungurii nu au ajuns încă cu autostrada la graniţă, amânând lucrările pentru anul viitor.

„Din câte înțeleg, în Ungaria au dat termen pentru finalizarea asfaltări abia pentru august 2020, însă noi ne-am ținut de graficul de lucrări convenit cu CNAIR”, a declarat Beniamin Rus, potrivit Bihon.ro.

Dacă autostrada autostrada ungurească ar fi fost deja asfaltată, la rândul ei, pe tronsonul dintre graniță și Biharia s-ar fi putut circula în regim de drum național, deoarece stratul de uzură nu a fost încă așternut pe toată lungimea tronsonului realizat de Selina – Trameco.

Video cu tronsonul Biharea – Borş

Au luat faţa ungurilor

Pentru noi, asfaltarea integrală a tronsonului Biharia – Borș a fost și o chestiune de orgoliu, ca să nu ne trezim că partenerii din Ungaria asaltează dincolo de graniță, iar noi nu”, a subliniat Rus, mândru că, măcar o data românii au reușit să ia fața maghiarilor în materie de autostrăzi.

Sursa: Bihon.ro

Exit mobile version