TAROM, aproape de imposibilitatea finanțării activității curente. Guvernul a aprobat un ajutor de 195 milioane lei

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, joi, că Guvernul a aprobat un Memorandum privind acordarea unui ajutor de salvare, în valoare de 195 de milioane de lei, pentru TAROM, în lipsa căruia compania ar fi în imposibilitatea finanţării activităţii curente, scrie News.ro.

Proiectul de acordare a acestui ajutor a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară de către ministrul Economiei. „Este vorba de un împrumut din Trezorerie, de 195 de milioane de lei, în absenţa căruia, practic, TAROM, începând din luna martie, ar fi în imposibilitatea finanţării activităţii curente”, a explicat Dancă.

Potrivit șefului Cancelariei, acesta este primul pas care se poate transforma într-un ajutor de restructurare, după notificarea Comisie Europene şi primirea aprobării în acest sens.

”Prin urmare, după aprobarea ajutorului de salvare, compania trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a mai spus Dancă, ciatat de news.ro.

Exit mobile version