Managerul Transilvania Agro Cluster, învins în bătălia pentru șefia USAMV

Profesorul universitar Cornel Cătoi a câștigat din primul tur al doilea mandat ca rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în urma alegerilor din 3 februarie.

Rector al USAMV Cluj-Napoca din 2016, Cătoi a obținut cel de-al doilea mandat cu un număr de 236 voturi, reprezentând 75,16% din totalul de 314 voturi valabil exprimate.

Ceilalți candidați la funcția de rector, profesorii universitari Felix Arion și Florinel Gheorghe Brudașcă, au întrunit 49, respectiv 29 voturi, iar șase voturi au fost anulate.

Arion este managerul Clusterului Agro Transilvania. Participarea la vot a fost în procent de 97,86%, pe listele electorale fiind încrişi 327 de electori.

Exit mobile version