Se extinde rețeaua de gaz în nordul județului Bihor

FOTO: NEWS BIHOR

Nu mai puțin de 13 primari sau reprezentanți ai primăriilor din cadrul A.D.I. Gaz Barcău – Bistra au participat, marți, în Tăuteu, la prima ședință din acest an dedicată implementării proiectului de extindere și racordare la rețeaua de gaze, potrivit NewsBihor.ro. Consiliul Județean Bihor a fost reprezentat la întâlnire de către Adrian Simon.

Participanții la ședința de lucru au căzut de acord asupra necesității realizării studiului de fezabilitate, care ar costa, estimativ, între 1,5 și 2 milioane lei. Însă, înainte de a putea scoate la licitație SF-ul, trebuie redactată nota conceptuală, pe baza nevoilor fiecărui UAT.

În ceea ce privește costurile, acestea ar urma să fie acoperite din contribuția pentru înființarea structurilor juridice ale ADI-urilor și din cotizațiile pe acest an.
Fiecare UAT trebuie să aibă în vedere faptul că anul acesta ar urma să fie declarat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate, probabil chiar la sfârșitul verii sau începutul toamnei, iar pentru a se putea semna contractul, e obligatoriu ca suma impusă să existe în cont. Credem că ar fi vorba de aproximativ 100.000 lei pe UAT”, a declarat Adrian Simon, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bihor.

Sursa: Agenția NewsBihor

Exit mobile version