CNAIR a montat atenuatori de impact pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară, Valea Oltului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat astăzi, 14 februarie, că angajații instituției au montat atenuatori de impact pe DN 7 (km 239+000 – km 239+400), în localitatea Râul Vadului.

Montarea atenuatorilor de impact este foarte importantă, deoarece va conduce la diminuarea efectelor accidentelor rutiere. În cadrul Acordului Cadru semnat de CNAIR, în următorii 4 ani se vor achiziționa atenuatori, ce vor fi montați pe toate zonele necesare sporirii siguranței rutiere, a anunțat instituția.

Potrivit CNAIR; până acum s-au montat astfle de atenuatori de impact pe autostrăzile A2 (stația de taxare Fetești; km212+000, Calea 1 și km 160+820, Calea 2) și A4 (km 19+500; km 19+400 și km 14+500), precum și pe alte sectoare strategice de drum național – DN Centura București – Breteaua de ieșire spre DN 7 – km 64+200; breteaua de ieșire spre DN 7 – km 64+500; DN 2 – km 51+000 – sensul București – Buzău și DN 2 – km 51+900 – sensul Buzău – București.

CNAIR precizează că atenuatorii de impact montați până acum și-au dovedit rolul eficient de a proteja pasagerii vehiculelor în momentul părăsirii drumului și ciocnirii cu un obiect rigid aflat în afara părții carosabile.

Exit mobile version