O importantă companie germană din automotive îşi mută centrul de dezvoltare în clădirea ISHO din Timişoara

Categorii: Auto, IT&C, Județe

Centrul IT deţinut de un important producător german din domeniul automotive la Timişoara, își mută operațiunile într-o nouă clădire de birouri aflată în centrul orașului, la ISHO Offices. Acesta a închiriat un spațiu generos de birouri în noua clădire de birouri din ISHO Offices.

Compania germană Dräxlmaier are în prezent peste 100 de specialiști IT la Timișoara, iar echipa va continua să crească și în acest an. Dinamica din domeniul IT, dezvoltarea echipei de experți și evoluția operațiunilor pentru clienții companiei au determinat identificarea unui spațiu de lucru modern, cu un amplasament central, pentru desfășurarea activității.

Vom oferi angajaților noștri condiții excelente de muncă într-o clădire nouă de birouri aflată în centrul orașului. Vom investi în amenajarea spațiului închiriat, deoarece echipa noastră din Timișoara este într-o continuă expansiune”, a spus Radu Calomfirescu, manager IT Center la Dräxlmaier Timișoara.

ISHO se conturează ca un hub în regiunea de vest pentru centrele de cercetare și dezvoltare și operațiuni cu valoare adăugată ridicată pentru companiile multinaționale din vestul țării. Industria auto se dezvoltă în Timișoara pe componenta de cercetare și ne bucurăm că putem găzdui un număr de astfel de firme”, subliniază Ovidiu Șandor, dezvoltatorul complexului ISHO.

Specialiștii Centrului IT sunt implicați într-un program important de transformare tehnologică în cadrul companiei, de lungă durată: trecerea de la sistemele de planificare a producției dezvoltate intern către tehnologia SAP S4HANA.

Dräxlmaier Group şi-a început activitatea în România în anul 1993 prin fabrica din Piteşti, iar în prezent are în total 5 arii de producţie care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.

Exit mobile version