Ministrul Muncii: „Va urma un prim val de măsuri pentru angajatori, dar şi pentru angajaţii nevoiţi să intre în şomaj tehnic”

Potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru, Guvernul ar pregăti mai multe măsuri pentru angajatorii afectați de efectele coronavirusului, dar și pentru angajații care vor fi nevoiți să intre în șomaj tehnic. Mesajul a fost transmis de ministru pe pagina sa de Facebook.

(…) Pregătim primele propuneri de măsuri din cadrul Stării de urgenţă. S-a lucrat de aseară până la 5 dimineaţă, într-un grup de lucru cu specialişti din ministerele cheie. În această după-amiază avem consultare online cu mediul de afaceri. Culegem informaţii şi explicăm măsurile în lucru. Va urma un prim val de măsuri pentru angajatori dar şi pentru angajaţii nevoiţi să intre în întrerupere temporară a activităţii (şomaj tehnic) pe perioada crizei. Vrem să ţinem aceşti angajaţi conectaţi la piaţă şi să aibă o sursă de venit până la sfârşitul acestei perioade de încercare, astfel ca imediat după terminarea acestei perioade să revină la lucru şi să repornim economia. Ascultăm toate opiniile, ne gândim la toate implicaţiile, ne organizăm pentru efectuarea la timp a plăţii pensiilor şi a beneficiilor sociale” a scris Violeta Alexandru pe pagina de socializare.

Starea de urgență, anunțată de președintele Klaus Iohannis sâmbătă, intră în vigoare începând cu ziua de luni, 16 martie.

„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a spus şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Cabinetului Orban III.

Exit mobile version