Kaufland a început construcția noului magazin din Brașov, în cartierul Tractorul

Tags:

Retailerul Kaufland a demarat lucrările de amenajare a noului magazin din cartierul brașovean Tractorul. Acesta este amplasat în incinta bazei sportive Forex, în zona unde a fost „balonul”, iar construcția noului hipermaket a demarat imediat ce a fost demolat terenul acoperit de fotbal, dar și alte anexe ale acestuia, potrivit bizbrasov.ro.

Potrivit sursei citate, zilele acestea se toarnă stâlpii de susținere a structurii. În conformitate cu avizul emis de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov la finele anului trecut, magazinul proiectat în Tractorul ar urma să aibă parter, etaj, încă un etaj retras, dar și spațiu special pentru zonă de grill, fiind proiectate zone de acces rutier și auto, dar și parcări. Odată cu avansarea lucrărilor și terenul fostului stadion ar urma să fie desființat, acesta fiind încă folosit pentru antrenamente, mai scrie bizbrasov.ro.

Exit mobile version