Ministrul Finanțelor: Statul poate suporta 2 luni șomajul tehnic în cazul companiilor afectate direct

Măsura privind suportarea şomajului tehnic de către stat vizează în principal companiile afectate direct de măsurile luate de Executiv, respectiv restaurante, companii care se ocupă de organizarea de evenimente şi, iniţial, se va merge pe durata stării de urgenţă, de 30 de zile, care poate fi prelungită încă 30 de zile, a declarat miercuri seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„Este o propunere diferită de ce s-a întâmplat în 2010 şi cred că am învăţat multe din criza din 2008-2010. Astăzi statul va susţine, bine, cetăţenii, prin noi, îi vor susţine pe ceilalţi cetăţeni care trec prin această perioadă dificilă. Vor fi nişte condiţii. În principal vor fi acele societăţi care sunt afectate direct de măsurile pe care le ia Guvernul: restaurante, companii care se ocupă de evenimente etc. şi apoi şi celelalte companii pot să acceseze această măsură, dar vom începe imediat cu cele afectate direct”, a spus Cîţu, la B1 TV, citat de Agerpres.

Întrebat câte luni îşi va permite statul să facă acest lucru, ministrul a răspuns că se va începe cu perioada pentru care a fost declarată stare de urgenţă, respectiv 30 de zile, şi apoi se va putea prelungi cu încă 30 de zile, în funcţie de ce se va întâmpla.

“Suntem pregătiţi pentru mai multe scenarii, dar deocamdată mergem pe acest scenariu, starea de urgenţă este standardul şi poate încă 30 de zile după, ca să permitem o revenire”, a explicat Florin Cîţu.

Acesta a mai afirmat că autorităţile sunt pregătite cu finanţare pentru scenarii diferite şi au resurse să menţină plăţile şi facturile chiar mai mult de două luni.

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a semnalat că deja începe să se vadă o reducere a veniturilor la buget şi a făcut încă o dată apel la toate companiile care nu au fost afectate de ce se întâmplă în România, de coronavirus şi de starea de urgenţă, să-şi plătească la timp impozitele, taxele, contribuţiile, pentru că din colectarea acestor taxe se poate face apoi transferul către celelalte sectoare din economie care au nevoie de aceste resurse.

Exit mobile version