Operatorul Cento și-a restrâns programul de trasee regionale

Compania de transport Tur Cento Trans (TCT) a luat hotărârea să suspende mai mai multe curse între județele Sălaj și Cluj, dar și județene.

Decizia de suspendare a curselor vine în urma decretării stării de urgență decretate din cauza pandemiei de coronavirus.

Traseele interjudețene suspendate sunt între localitățile Cluj-Napoca și Zalău, respectiv Șimleu Silvaniei, și de la Oradea la Marghita, iar cele județene, între Zalău și localitățile Crasna, Mal, Chichișa, Chilioara, Șamșud, Panic, respectiv între Șimleu Silvaniei și Bădăcin sau Preoteasa.

TCT este profilată pe alte transporturi terestre de călători și a realizat o cifră de afaceri de 101 milioane de lei în 2018, cu un profit net de 13 milioane, având 186 de angajați.

Ca unic asociat figurează Ștefan Adrian Fagarasi. Compania dispune de un parc auto format din autocare și microbuze Mercedes, midibuze Volkswagen și Iveco.

Exit mobile version